Jurnalistul Keno Verseck a vorbit la Digi24 despre modul în care opinia publică din Germania percepe scandalul agresiunilor sexuale din Koln, dar şi despre impactul pe care aceste incidente l-ar putea avea asupra atitudinii referitoare la valul de imigranţi.

Embed:

Sunt foarte multe teorii în opinia publica, de la extrema dreaptă că oficialităţile germane au încercat să muşamalizeze acest scandal până la alte teorii. Nu cred că e foarte clar de ce poliţia din Koln nu a transmis informaţiile necesare de la început referitor la ce s-a întâmplat. Rămâne de stabilit”, a declarat la Digi24 jurnalistul Keno Verseck.

În opinia acestuia, nu este încă foarte clar dacă informaţiile privind incidentele nu au fost date publicului intenţionat sau dacă a fost vorba despre un haos al comunicării interne în rândul poliţiei.

Oricum, era clar că şeful poliţiei trebuia demis, mai erau şi atecedente. Acum era cel de-al treilea caz în care nu a acţionat bine şi trebuia destituit”.

Jurnalistul a subliniat că şi în privinţa modului în care presa a relatat incidentele, opinia publică este destul de divizată în Germania.

În ceea ce priveşte grupurile constituite pentru apărarea femeilor, Keno Verseck a amintit despre un caz asemănător, din 2013, când un grup de cetăţeni germani a pornit o gardă cetăţenească împotriva islamiştilor, declarată ulterior ilegală, precum şi despre un altul similiar de anul trecut.

În orice caz, poliţia a făcut demersuri ca astfel de iniţiative de justiţie proprie să nu capete dimensiuni mai mari. Dacă o astfel de iniţiativă va căpăta dimensiuni, poliţia va face demersuri ca să nu se patruleze pe străzile oraşului”.

În opinia jurnalistului german, aceste evenimente ar putea face Germania mai reticentă la valul de migranţi. „Rămâne de stabilit cât de organizate au fost aceste lucruri. Există posibilitatea ca teroriştii din Orientul Apropiat, din Stat Islamic, să fi avut o astfel de iniţiativă, să creeze o stare de isterie. Dacă acum, autorităţile germane nu îşi fac treaba, în rândul populaţiei, oamenii vor fi mai reticenţi.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!