Sute de urși koala au fost eutanasiați în secret într-o regiune din Australia

Data actualizării: Data publicării:
obama si tony abott cu koala in brate - getty

Aproape 700 de urși koala au fost uciși în zona Cape Otway din statul australian Victoria (vestul continentului), pe motiv că s-au înmulțit prea mult. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului din statul Victoria, care a precizat că eutanasierea în masă a avut loc în secret, în 2013 și 2014, în timpul precedentului guvern liberal, relatează ABC News Australia.

Noiembrie 2014, summitul G20 de la Brisbane. Premierul australian Tony Abbott și președintele Barack Obama țin în brațe doi urși koala © FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

Urșii koala au fost capturați și sedați înainte de a fi uciși de autoritățile care se ocupă de zonele sălbatice ale țării. Localnicii din Cape Otway se plâng că urșii koala distrug copacii din zonă, îi desfrunzesc și lasă hectare întregi de pădure moartă. „Dacă n-ar fi copaci, n-ar fi nici koala”, spune unul dintre ei. Acesta a povestit că mulți koala au murit din cauze naturale și că întreaga regiune mirosea a hoit. 

„Este clar că există problema suprapopulării și este clar că am avut koala care sufereau în zona Cape Otway de foame și din cauza unei stări precare de sănătate. Însă nu sunt motive suficiente și asta (eutanasierea - n.r.) e o modalitate groaznică de a trata aceste animale”, a spus ministrul, care a cerut un program eficient pentru a rezolva chestiunea.

Mutarea animalelor în alte zone s-a dovedit o soluție nefuncțională, care, în fapt, a generat și mai mare suferință, a mai arătat ministrul.

În ciuda eutanasierii în masă, suprapopularea rămâne o problemă în zonă. Numărul urșilor koala continuă să crească și ministrul a cerut o strategie „umană” pentru a reduce rata de înmulțire a acestor animalele atât de îndrăgite în toată lumea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri