Trei persoane au murit și cel puțin alte șase au fost rănite vineri în bombardarea unui spital susținut de organizația Medici fără Frontiere, la Tafas, în provincia Deraa (sudul Siriei). Anunțul a fost făcut marți de organizația neguvernamentală, relatează Agerpres.

Foto: Arhivă (Gulliver/ Getty Images)

Atacul împotriva spitalului a distrus o parte a instituției precum și ambulanțe „foarte utilizate”, menționează MSF.

De teamă, peste 20.000 de locuitori din Tafas au fugit în țările vecine”, a adăugat ONG-ul.

Circa 177 spitale au fost distruse și 700 de membri ai personalului medical au fost uciși de la declanșarea războiului în Siria, în 2011, potrivit estimării de la sfâșitul lunii ianuarie a unei organizații umanitare siriene.

De la începutul anului, 13 centre de sănătate sau spitale din Siria au fost lovite, menționează ONG-ul. Oubaida al-Moufti, președintele Uniunii organizațiilor de salvare și îngrijiri medicale (UOSSM), a declarat că atacurile rusești nu exclud în mod special aceste clădiri.

„De la declanșarea atacurilor rusești, în urmă cu patru luni, (în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad), au fost distruse 29 de spitale și au fost uciși 20 de membri ai personalului medica”, a declarat președintele UOSSM.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!