VIDEO. Teroristul Amedy Coulibaly recunoaște că a organizat atacul de la Charlie Hebdo împreună cu frații Kouachi

Data publicării:
coulibaly rob

Amedy Coulibaly, atacatorul din Vincennes: Mă adresez califului musulmanilor, Ibrahim al Baghdadi. Jur credinţă califului.

Odată cu publicarea acestui filmuleţ, Amedi Culibali îşi asumă statutul de luptător pentru Statul Islamic. El confirmă, totodată, ceea ce a scris în ultimele zile presa franceză - că s-a sincronizat cu fraţii Kouachi, ucigaşii jurnaliştilor de la Charlie Hebdo.

Amedy Coulibaly, atacatorul din Vincennes: Frații mei, suntem o echipă, împărțită în două. Ei s-au ocupat de Charlie Hebdo, eu - puţin de poliție. Am făcut lucrurile puţin împreună, puţin separat, pentru un impact mai mare. Am citit despre proiectul lor și am participat cu câteva mii de euro pentru a putea termina de cumpărat lucrurile de care aveam nevoie.

Coulibaly are şi o explicaţie pentru atacurile organizate împotriva Franţei - acţiunile comandate de oficialii de la Paris împotriva Statului Islamic.

Amedy Coulibaly, atacatorul din Vincennes: Tot ce am făcut a fost legitim. Nu puteţi ataca fără să vă aşteptaţi la urmări. Aţi făcut victime ca şi cum nu aţi înţelege ce se întâmplă, voi şi coaliţia din care faceţi parte, voi în special. Investiţi forţe, ucideţi civili, ucideţi luptători, de ce? Pentru că aplicăm Sharia? Voi decideţi ceea ce se întâmplă. Nu vă putem lăsa să faceţi asta. Vom lupta.

Ambii frați Kouachi s-au antrenat cu Al Qaeda în Yemen. Cei doi au fost scoși recent de sub supraveghere

Comentatorii de politică spun că mesajul vrea să menţină o senzaţie de teamă în rândul occidentalilor.

Carmen Gavrilă: Ne implicăm pentru că e un spaţiu aflat în conflict. Atrocităţi care se intâmplă la graniţele noastre. Nu poţi să intorci capul. Teroriştii sunt convinşi că statele vor continua stategiile. dar a strecura o urmă de indoială, a pune cetăţenii să se gândească de două ori - este o uşoară vulnerabilizare a blocului dintre cetăţeni şi cetăţeni.

Înregistrarea cu atacatorul de la Vincennes a fost publicată în aceeaşi zi în care a apărut o alta, cu unul dintre ostaticii aflaţi în magazinul de la periferia Parisului. Este vorba de o femeie care s-a ascuns în camera frigorifică de la subsol şi a aşteptat acolo sfârşitul coşmarului.

Martoră atac: La un moment dat a coborât un băiat care ne-a spus că dacă urcăm, o să ne omoare pe toţi. Unii au refuzat, alții au urcat. Eu m-am aflat printre cei care n-au vrut să urce. Eram în jur de 12 acolo. Am așteptat, mi-am zis că nu e posibil, că nu vom ieși niciodata de acolo.

Aşteptarea tensionată a durat patru ore. Apoi, a început schimbul de focuri.

Martoră atac:La început am auzit tot ce s-a întâmplat - focuri de armă, grenade. În momentul în care s-a deschis ușa nu știam ce se întâmplă, nu ştiam dacă deschid ușa „oamenii răi" sau „oamenii buni". Eram un pic pierduți. Am văzut lasere pe mine, m-am gândit că o să mă omoare, dar după aceea, când i-am văzut, când ne-au luat în brațe, ne-am dat seama că totul va fi bine, că totul s-a rezolvat, că eram salvați. Sus, scena era oribilă - era mult, foarte mult sânge.

Imaginile descinderii din Vincennes
În vârstă de 32 de ani, Amedy Coulibaly a fost ucis vineri în asaltul forţelor franceze asupra magazinului evreiesc din Paris, unde ţinea ostatici. El a omorât patru persoane în acest magazin, după ce joi a împuşcat mortal o poliţistă la Montrouge.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri