Papa Francis şi-a ieşit din fire în timpul vizitei în Mexic: era să fie trântit la pământ de un credincios care încerca din răsputeri să îl atingă. Incidentul a avut loc pe un stadion din apropiere de Mexico City, unde Suveranul Pontif le vorbise tinerilor despre tentaţiile cărora trebuie să le reziste: banii şi drogurile.

Embed:

 

Suveranul Pontif voia să binecuvânteze un tânăr într-un scaun cu rotile, când a fost îmbrâncit. Era să îl strivească pe băiat şi să cadă, noroc că a fost ţinut de gărzile de corp. Papa Francis l-a mustrat pe cel care l-a împins cu atata putere.

Nu fi egoist! Nu fi egoist!”, i-a spus Papa Francisc pe un ton cât se poate de dur.

De obicei blajin şi răbdător, de data aceasta Suveranul Pontif nu şi-a putut stăpâni furia. Incidentul a venit după ce ţinuse un discurs care i-a emoţionat până la lacrimi pe tinerii mexicani.

Aflat în cel mai sărac şi violent stat, Chiapas, Papa Francisc le-a vorbit despre tentaţiile cu care traficanţii de droguri încearcă să le distrugă viaţa.

Iisus, cel care ne dă speranţă, nu ne-ar îndemna niciodată să fim asasini plătiţi. E o minciună că singurul mod de a supravieţui pentru tineri este să se dea pe mâna traficanţilor de droguri sau a celor care nu seamănă decât distrugere şi ură”, le-a spus Papa Francisc.

În ultimele decenii, peste 100.000 de oameni au fost ucişi în reglările de conturi dintre cartelurile de droguri mexicane.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!