Vinerea Mare la catolici. Papa către liderii Europei: „Aveți conștiința anesteziată”

Data publicării:
vinerea mare la catolici - GettyImages-517445750

Piaţa centrală dintr-o localitate germană aflată nu departe de Frankfurt s-a întors în timp cu două mii de ani. Actorii unei trupe de teatru au reconstituit pasajele biblice cu procesul şi crucificarea lui Iisus. Curioşii au înfruntat ploaia şi s-au înghesuit să urmărească procesiunea.

„Mi-a plăcut foarte mult. A fost pentru prima dată când am asistat la o astfel de reconstituire şi cred că a fost foarte bună”, a declarat o femeie.

Catolicii devotaţi din Mexic au luat parte la o procesiune mult mai aspră. Bărbaţi îmbrăcaţi în sutane negre au mers prin oraşul Taxco în picoarele goale, cu gleznele prinse în lanţuri, iar alţii s-au autoflagelat, într-un ritual care aminteşte de patimile lui Iisus.

În Bolivia, Vinerea Mare a fost marcată cu totul diferit. Scenele biblice au fost imortalizate în nisipurile deşertului. 250 de artişti au lucrat zi lumină pentru a transpune în sculpturi uriaşe patimile Mântuitorului.

„Este o formă efemeră de artă în care am investit ore bune de lucru. Şi tot în câteva ore ar putea să dispară”, a declarat unul dintre artiști.

Sculpturile din nisip sunt o tradiţie de Paşte care a început cu 13 ani în urmă. Catolicii vor sărbători Învierea Domnului, duminică, pe 27 martie.


Sărbătorește Paștele romano-catolic la Digi24! Urmărește ceremonia dedicată slujbei de Înviere din câteva localități reprezentative din țară, iar la miezul nopții primește Lumina în suflet într-o ediție specială transmisă de la Catedrala Sfântul Iosif din București. Duminică, ascultă Binecuvântarea Papei Francisc în mesajul Urbi et Orbi transmis în direct de la Vatican. La Digi24, Lumina este în oameni!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri