Lux şi tehnologie uluitoare la Salonul Auto din Japonia. Vedete sunt maşinile ecologice, dar peste ele sunt ultimele modele Toyota şi Nissan. Sunt automobile care se conduc extrem de simplu sau cu un design care i-ar face pe pasionaţi să cheltuie şi ultimele economii ca să le conducă.

Toyota a prezentat maşina care se conduce fără volan.

„Am dezvoltat acest prototip cu gândul că dacă dezvoltăm o interfaţă pentru controlarea maşinilor, acestea vor putea fi conduse de tot mai mulţi oameni, inclusiv copii”, a explicat Takeo Moriai, manager de proiect la Toyota.

Rivalii Toyotei, cei de la Nissan, intră în competiţie cu BladeGlider, un vehicul inspirat din designul maşinilor de curse.

BladeGlider are potenţialul unui alt tip de maşină electrică. Vorbim de o maşină simplă, foarte uşoară, aerodinamică, suplă, pe care o conduci cu plăcere”, a afirmat Carlos Ghosn, director executiv Nissan.

Producătorii nu au anunţat când va începe fabricarea în serie şi nici preţurile. 

COMENTEAZA!