Apple şi Facebook plătesc pentru congelarea ovulelor angajatelor lor

Data publicării:
apple 3-6

Începând din ianuarie 2015, Apple va plăti până la 20.000 de dolari pentru proceduri de recoltare şi stocare a ovulelor angajatelor, inclusiv celor care lucrează cu program redus, care doresc să folosească astfel de servicii din alte motive decât medicale, notează Mediafax.

"Continuăm să extindem beneficiile oferite de noi femeilor, cu o nouă politică privind concediul de maternitate, pe lângă congelarea şi stocarea ovulelor ca parte a implicării noastre în tratarea infertilităţii. Vrem să le ajutăm pe femeile care lucrează la Apple să realizeze cel mai important lucru din viaţa lor având grijă de cei dragi şi crescându-şi familiile", potrivit unui comunicat al Apple.

Potrivit NBC News, Facebook a demarat de curând un program prin care achită costurile procedurilor de recoltare şi congelare a ovulelor din motive non-medicale, devenind unul dintre cei mai mari angajatori din industria IT care oferă aceste beneficii. O purtătoare de cuvânt a companiei a spus că Facebook a început să plătească pentru aceste servicii din luna ianuarie, ca urmare a cererilor venite din partea angajatelor, printre alte motive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri