Joc video, dezvoltat în Canada pentru tratarea unei maladii oculare

Data publicării:
joc ochi

 

Ambliopia constă într-o diferență sau un decalaj de percepție vizuală între ochi, necesitând în general pentru corijarea sa purtarea unei banderole peste un ochi pentru a-l stimula pe celălalt.

Jocul video "Dig Rush" a fost dezvoltat de către editorul de jocuri Ubisoft și Amblyotech Inc., o companie specializată în aplicații electronice pentru deficiențe oculare.

Jocul, care nu a fost încă aprobat de autoritățile competente înainte de a fi comercializat, se bazează pe o metodă patentată exclusiv pentru tratamentul ambliopiei. Acest brevet a fost achiziționat de Amblyotech de la Universitatea McGill din Montreal, al cărei director adjunct al Oficiului de Cercetare și Marketing, Michele Beaulieu, a salutat faptul că o tehnologie inventată în universitate face saltul spre introducerea pe piață.

Tratamentul acestei maladii oculare, care afectează pe plan mondial 3% dintre copii, se bazează de obicei pe o consolidare a ochiului mai slab. Cu ajutorul acestui joc, creierul va face ochii să funcționeze datorită percepției contrastelor roșii și albastre cu ajutorul unor ochelari stereoscopici, au explicat creatorii lui.

"Medicul poate ajusta mai bine parametrii acestui joc în funcție de starea ochiului afectat al pacientului, pentru a permite ochilor să perceapă ceea ce se întâmplă pe ecran", se explică într-un comunicat al companiei.

Jocul "Dig Rush" va fi disponibil pe tabletele electronice prin intermediul personalului medical calificat, precizează AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri