Românii sunt dependenți de tehnologie

Data publicării:
tehnologie smaprtphone ceas inteligent

În perioada aprilie-iunie românii au cheltuit pe telefoane, clasice sau inteligente, aproape 145 de milioane de euro. De fapt, numai vânzările de smartphone-uri au crescut cu 22 de procente.

Iar cele mai râvnite au fost modelele al căror preţuri sar de 600 de euro. Dovadă că românii sunt dependenţi de telefoanele deştepte şi de aplicaţiile online o arată şi un studiu Google realizat în rândul utilizatorilor acestor tehnologii. Şase din zece deschid telefonul şi navighează pe internet înainte să coboare din pat, dimineaţa.

Reporter: Când îţi verifici prima oară telefonul?

Tânăr: Chiar cum am deschis ochii. Eu fără telefon nu pot să trăiesc.

Reporter: Ce e aşa importat pe telefon?

Tânăr: Facebook-ul.

Smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, lucruri fără de care românii nu ies din casă. Chiar şi la o bere cu prietenii, sunt tot cu ochii pe telefon.

Odată cu telefoanele mobile câştigă teren ceasurile şi brăţările inteligente, care se sincronizează cu smartphone-urile. La nivel global s-au vândut aproape 18 milioane de astfel de dispozitive în perioada aprilie-iunie, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2014. În România se vând anual câteva mii de bucăţi.

Alexandru Matei, reprezentant vânzări spune că „brăţările sunt cele mai căutate pentru că sunt un fel de antrenori personali. Ele văd câţi paşi ai făcut, poţi să-ţi introduci vârsta, greutatea şi îţi spun dacă e ok, sau nu.”

Astfel de dispozitive costă de la 100 de lei în sus, în funcţie de ce ştiu să facă.

Mult mai scumpe sunt ceasurile inteligente, care au şi mai multe funcţii. Deşi doar 2% dintre românii care trăiesc în oraşe şi au acces la internet deţin un astfel de dispozitiv, statisticile arată că o treime şi-ar dori un ceas inteligent.

Un Apple iWatch  de top ajunge undeva la 900 de euro, iar cel mai ieftin este undeva la 500 de euro, pe când smartwatch-urile cu Android pornesc de la 100 de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...