GALERIE FOTO. A murit câinele erou care a salvat șapte persoane după cutremurul din Ecuador

Data publicării:
caine-1

 

Foto: Facebook

Unitatea la care era repartizat patrupedul a anunțat că, datorită eforturilor lui Dayko, a reușit să salveze 7 persoane din provincia de coastă Pedernales, blocate sub dărâmături în urma cutremurului de magnitudinea 7,8 care a afectat Ecuadorul.

Corpul de Pompieri din Ibarra a specificat pe pagina sa de Facebook că Dayko a murit din cauza oboselii, deshidratării și diferitelor leziuni suferite în operațiunile de căutare printre dărâmături a supraviețuitorilor. În pofida atenției pompierilor și îngrijirii veterinarilor, Dayko a murit joi după un infarct, scrie Agerpres.

"Dayko era un câine din rasa labrador în vârstă de 4 ani, care a intrat la școala canină în urmă cu aproape 3 ani și jumătate și care a primit de-a lungul activității sale numeroase certificate naționale și internaționale", a scris șeful unității din Ibarra, comandantul Jorge Ortega.

Dayko a fost îngropat în incinta unității, într-o ceremonie la care au participat colegi pompieri și alți câini ai echipei de salvare, se arată în comunicat.

caine-1
caine-1

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri