A murit regizorul filmelor cu James Bond

Data publicării:
guy hamilton - getty

Foto: Gulliver/Getty Images

''Cu incredibilă tristețe, am aflat că minunatul regizor Guy Hamilton a intrat în marea sală de montaj din cer'', a scris pe Twitter artistul de 88 de ani, care l-a întruchipat de două ori pe renumitul agent secret 007 sub conducerea celui dispărut, în ''Live and Let Die'' (1973) și ''The Man with the Golden Gun'' (1974). 

Născut la Paris la 16 septembrie 1922, la Paris, Guy Hamilton a fost în tinerețe chelner, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a intrat în lumea cinematografiei, la început ca asistent de regie și apoi ca regizor, informează Agerpres.

Tot pentru seria James Bond, el a colaborat și cu actorul scoțian Sean Connery, în ''Golfinger'' și ''Diamonds are forever'', iar pentru cele peste 20 de pelicule realizate de-a lungul cariei sale a mai lucrat și cu alte staruri ale marelui ecran precum Mihael Caine, în ''Battle of Britain''.

''Rolul unui regizor — spunea Guy Hamilton în 2012 — este acela de a prezenta o vedetă sub cea mai bună lumină''.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...