Renumitul castel din Bran, marcat de istorie, dar şi de legenda lui Dracula, atrage anual sute de mii de turişti români şi străini. Toţi cei care trec pragul fortăreţei pot afla cum se trăia în urmă cu peste o sută de ani, dar şi detalii despre istoria agitată a Castelului.

Embed:

Castelul Bran este singurul punct turistic care printr-o legendă, cea a Contelui Dracula, atrage sute de mii de turişti. Asta deşi izvoarele istorice susţin că Vlad Ţepeş ar fi trecut pe aici o singură dată, în drum spre Braşov.

„Oamenii ştiu în totalitate adevărul, dar ei vânează acest vis, vor să ştie, vor să vadă un liliac seara, vor să audă ceva într-un turn. Am ales să o tratăm ca atare, ca o poveste, să o prezentăm legându-ne strict de roman şi lăsând la o parte istoria, facem paralela între aceste două lumi, adevărul istoric şi povestea lui Bram Stoker”, spune Alexandru Prişcu, directorul Muzeului „Castelul Bran”.

Şi pentru că turiştii care trec pragul Castelului Bran sunt în căutarea unor experienţe înfricoşătoare, ei pot vizita în patru încăperi o expoziţie neobişnuită de instrumente de tortură. „Fecioara de fier”, „Leagănul lui Iuda” sau „Scaunul de interogare”.

„Este o parte din istorie macabră, realmente macabră, motiv pentru care expoziţia este recomandată doar persoanelor peste 16 ani”, adaugă directorul Muzeului „Castelul Bran”.

Unul din punctele principale de atracţie ale Castelului este Pasajul Secret. Acesta era cunoscut doar de către soldaţi.

„În cazul în care invadatorii reuşeau să intre în castel, atunci soldaţii puteau folosi pasajul secret pentru a scăpa sau pur şi simplu pentru a se ascunde acolo”, afirmăAlexandru Prişcu, directorul Muzeului „Castelul Bran”.

Din pasajul secret se pătrunde într-o altă încăpere a Castelului, a cărei poveste n-ar nimic înspăimântător. Dimpotrivă.

„Aceasta este Sala de Muzică a Reginei Maria. Încăperea găzduia în perioada interbelică concertele şi recepţiile organizate de Regină. George Enescu era un apropiat al familei, drept pentru care, prezenţa sa aici, era o obişnuinţă. Sala de Muzică a Reginei Maria este cea mai spaţioasă încăpere din Castel”, relatează Mădălina Zamfir, reporter Digi24.

Tot de Regina Maria este legată şi Casa de ceai, care se află acum în lucrări de reabilitare. Ridicată în anii 30, cabana în care Regina îşi primea oaspeţii va fi transformată în cafenea pentru cei care caută relaxare la poalele castelului.

„Nu ne limităm doar la casa de ceai, urmează restaurarea şi reconstruirea liftului ce asigura accesul din curtea interioară până în parcul regal. Nu vorbim doar de un acces mai facil, ci de un întreg show media”, adaugă Alexandru Prişcu.

„Ne aflăm în curtea interioara a Castelului Bran. În spatele acestor porţi de lemn se afla un ascensor electric, care a fost amenajat pe orificiul unei vechi fântâni”, spune Mădălina Zamfir, reporter Digi24 Braşov.

Anul trecut, Castelul Bran a fost vizitat de peste 632.000 de turişti, dintre care 60% străini din ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Israel, Japonia, Franţa şi Germania.

Preţul unui bilet de intrare la Castelul Bran costă 35 lei pentru adulţi, 25 de lei pentru persoane peste 65 de ani, 20 de lei pentru studenţi şi 7 pentru elevi.

 

 

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!