Concert caritabil la Cluj-Napoca pentru răniţii din incendiul de la #Colectiv

Data publicării:
voltaj

Momente emoţionante aseară la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. O mare de oameni a venit să-i asculte pe cei de la "Voltaj". Cei 6.000 de spectatori s-au recules în memoria celor 60 de tineri care au pierit în dezastrul de la Colectiv.

Melodiile celebre ale trupei "Voltaj" au fost acompaniate de o orchestră simfonică, formată din 45 de artişti.

Un bilet a costat între 20 şi 40 de lei. Toţi banii vor fi donaţi, prin intermediul Crucii Roşii, celor răniţi în incendiul de la clubul Colectiv.

„Ne bucurăm foarte tare că oamenii au înțeles mesajul nostru. Vor face un gest bun, un gest frumos, și banii pe care i-au plătit pe bilet vor ajunge la cei care au nevoie de ei,” spune Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Susțin din toată inima acest demers pentru că e nevoie ca oamenii să fie ajutați”, declară Simona Strugaru, dirijor și orchestrator Simona Strungaru Symphonics.

Spectator: „Cred că este normalitate. Toți ar trebui să facem la fel, să ne aducem aminte că suntem oameni.”

Spectator: „A fost un spectacol absolut fantastic, iar gestul lor este uimitor.”

Concertul de la Cluj-Napoca a încheiat turneul Voltaj - „Din toată inima”, care a avut loc în mai multe oraşe din țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri