Lumina albastră a ecranelor de la telefoanele mobile întârzie secreția melatoninei, hormonul numit "al somnului", arată un studiu menționat de 20minutes.ch.

Foto: Gulliver/Getty Images

Cum mijloacele electronice sunt utilizate adesea de tineri înainte să se culce, cercetătorii elvețieni de la Înalta Școală pentru Științe Aplicate din Zurich (ZHAW) au vrut să afle dacă acest lucru influențează somnul și odihna, a arătat instituția din Zurich miercuri, într-un comunicat citat de Agerpres.

Rezultatele arată că majoritatea persoanelor intervievate, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, dorm destul, adică opt ore pe noapte, și că durata somnului scade odată cu vârsta. Totuși, jumătate din tineri nu se simt suficient de odihniți în timpul săptămânii, indiferent de vârstă. Factorii identificați drept dăunători somnului sunt petrecerile, jocurile video, trimiterea de fotografii sau de filme pe smartphone sau folosirea telefonului mobil ca ceas deșteptător.

Tendința tinerilor de a folosi aparate mobile joacă astfel un rol determinant în apariția unor probleme cu somnul, lumina albastră a ecranelor întârziind secreția de melatonină, "hormonul somnului".

Cercetătorii de la ZHAW recomandă înlăturarea telefonului mobil din dormitor și reducerea timpului petrecut cu jocuri video. Cu o oră înainte de culcare, este bine să se stea departe de orice ecran. Pentru a beneficia de un somn liniștit, se recomandă stingerea aparatelor mobile sau punerea lor în modul "avion". Cercetătorii îi mai sfătuiesc pe tineri să se trezească cu un ceas deșteptător în locul telefonului mobil.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!