30 de zile. 103 vagoane. Sute de ore de drum. Mii de fotografii. Dincolo de cifre, aventura fotografului Adi Bulboacă trăită în trenurile patriei s-a tradus prin emoție și revelații de tot felul.

Embed:

Este unul dintre cei mai apreciați tineri fotografi de teatru din România. Obișnuit al spectacolelor montate în toată țara și pasionat de munca sa, Adi Bulboacă crede că lucrul din acest mediu este controlabil și imprevizibil, în egală măsură. O perpetuă surpriză.

„Fotografia de teatru mi s-a părut întotdeauna cel mai bun exercițiu pentru orice alt tip de fotografie. Sau, cel puțin, tot ce ține de spontaneitate. Chiar dacă văd repetiții, îmi place să mă las surprins, să mă arunc și să încerc să surprind momentul cât mai energizat, mai nepregătit” , spune Adi Bulboacă, fotograf.

Colaborator al actorilor, regizorilor și dansatorilor, Adi Bulboacă a simțit nevoia unui proiect personal.

„Voiam să fie ceva cu cap și coadă, făcut de mine, gândit de mine și, mai ales, pentru mine”, adaugă Adi Bulboacă.

Aventura pe șine a avut un punct de plecare... îndepărtat. Ideea unei luni petrecute în tren i-a venit lui Adi dincolo de Ocean.

Am fost prima oară în New York în iarnă, când eram mai mult "pe modul" de explorare. Și m-am simțit, pentru prima oară în foarte mulți ani, inspirat. Am fotografiat foarte multe biciclete abandonate, cu roțile furate, strâmbe, tot felul de lucruri de genul ăsta. Și chiar mi s-a părut că m-a inspirat orașul, am zis că sigur mă-ntorc. Și, când m-am întors în vară, cu un proiect - și eram foarte, foarte, foarte prins cu lucrul am zis că, totuși, nu pot să plec din New York fără un proiect fotografic. Și, cum timp nu prea era, am zis că trebuie să fie ceva compact în timp și de efect. Și m-am gândit că metroul din New York e deschis non-stop și-am zis "Ok, weekendurile cât de cât le am libere, cobor într-o sâmbătă dimineață și ies duminică seară de-acolo, să văd cât pot să stau și cât pot să fotografiez”, povesteşte fotograful.

Adi a petrecut 28 de ore în metroul american. O experiență care l-a entuziasmat.

„Mă gândeam: "Mamă, ce nebun am fost, ce tare a fost chestia asta! Poate fac un album, poate fac o expoziție..." Și după aia am zis "Mă, stai un pic, alții stau săptămâni, luni, 10 ani pe un subiect, până să scoată ceva... Deci potolește-te și mai gândește-te un pic”, adaugă Adi Bulboacă.

Adi s-a gândit puțin și a „sărit” din metroul newyorkez în trenurile românești. Era, oricum, prin natura profesiei, un obișnuit al CFR-ului.

Am mers foarte mult, în ultimii 10 ani, cu trenul, întâi să mai văd câte-un colț de țară și, după aia, să fotografiez teatru. Pur și simplu îmi place călătoria cu trenul! În tren pot întotdeauna să citesc, să lucrez, să dorm, și, pur și simplu, mă sui seara, în București, în Gara de Nord, într-un tren, și până dimineața, după ce am făcut toate lucrurile astea, sunt în alt capăt al țării. Și sunt și pregătit să lucrez”, spune fotograful.

După ce a fotografiat și americani, și de-ai noștri, Adi Bulboacă poate face o comparație. Ce-l deosebește pe călătorul român de cel de peste mări și țări?

Fotografiind în New York, lumea era, în general, foarte relaxată. Nu se uita nimeni urât la mine, se întâmpla să mă abordeze oamenii - aveam un aparat pe film destul de drăguț și cine-l recunoștea, dacă știa un pic de fotografie, intra singur în vorbă.În general, oamenii erau absolut nestingheriți de cameră. Și cred că-s destui oameni care fotografiază pe la metrou, deci nu eram chiar un ciudat.

În tren, pe de altă parte, aici, eram o apariție destul de ciudată, cu camera de gât. Oamenii, totuși, în general, erau cei care se băgau în seamnă și ziceau, ca pentru ei, "A, uite, ne face poză!", deși eu eram cu spatele, încercând, cumva, să-mi atragă atenția și să le fac fotografii.

Pe de altă parte, tot ce ține de personalul CFR, îi vedeam cât sunt de sceptici, dar, dacă apucam să ne împrietenim, chiar ne lungeam la povești cu orele”, adaugăAdi Bulboacă.

Poveștile fotografului sunt, uneori, foarte personale: luna petrecută pe drum a inclus noaptea de revelion. Și chiar propria zi de naștere.

Nu voiam nimic absolut bombastic în tren, mi-am luat un prieten, a mai venit o prietenă, că i s-a părut foarte tare ideea și ne-am simțit foarte bine. Una dintre imaginile mele preferate, din toată călătoria asta, e de la ora 12, când și-n stânga, și-n dreapta erau sate, nu chiar aproape, și dădeau cu artificii toți localnicii. Și treceam ca printr-un tunel de artificii, cu viteză, chiar aia a fost o imagine foarte mișto! Am mai reușit, la un moment dat, să-mi fac ziua în tren, fără nimic spectaculos. Eu singur, în drum spre Craiova, spre repetiții la teatru”, povesteşte fotograful.

Adi Bulboacă a adunat mii de cadre. De unele dintre ele se declară foarte mulțumit. Dar are și neîmpliniri.

„Nu știu, cred că sunt câteva imagini pe care le-am ratat, pentru că n-aveam obiectivul potrivit, și, până îl schimbam, se ducea subiectul. Dar chiar și alea sunt imagini pe care le țin minte și, încă o dată, proiectul a fost pentru mine”, mărturiseşte Adi Bulboacă.

După o lună trăită din tren în tren, fotograful a bifat și un eșec. Dar, așa cum spune o vorbă celebră din teatru, totul e bine când se termină cu bine.

Cred că singurul of pe care l-am avut și, până la urmă, s-a reglat, a fost faptul că nu reușeam să găsesc deloc legătura spre Oravița, ca să merg pe traseul Oravița - Anina, care e cea mai veche cale ferată din România, 1854, gara din Oravița e cea mai veche din țară. Și nu reușeam să ajung cu trenul acolo. Am ajuns în Reșița, care e cel mai mare oraș apropiat, am căutat soluții la gară, nu știa nimeni să-mi zică nimic, pe 10 site-uri nu găseam nimic, m-am convins că tren nu mai există, nu mai circulă nici tren privat până acolo, și, cumva, m-am suit seara în tren destul de dezamăgit. Cu gândul că ok, mă duc în București, stau o zi, să-mi treacă supărarea... Imediat cum m-am suit în tren am avut un dialog de 2-3 replici cu controlorul, i-am zis "Voiam să ajung la Oravița..." "Păi e un microbuz!" "Da, știu, dar nu știu de unde se ia..." "Păi, îl iei de la 9 jumate". "Bine, mă duc!" Și următoarea zi a fost una dintre cele mai bune, din astea 30 petrecute în tren! E senzațională linia aia!” spune fotograful.

Să descoperi România cu trenul, în plină iarnă, poate fi obositor și neplăcut: am auzit toți plângeri legate de frig și întârzieri. Adi Bulboacă își amintește doar partea frumoasă a aventurii lui - momentele suprinse în cadre unice.

Am diverse serii: de exemplu, o serie la care țin foarte tare e o colecție de trenuri garate, cu luminile încă aprinse, și luminile nu sunt niciodată de fix aceeași temperatură de culoare. Sunt imagini care-mi plac foarte mult, pentru cromatica asta foarte specială cumva din greșeală. În mod normal, becurile alea trebuie să fie toate la fel. Dar arată atât de bine și, în general, totul e privit frontal, foarte grafic... Sunt oameni, oameni cu care m-am împrietenit și cu care am interacționat destul de mult; e foarte multă infrastructură a căilor ferate, așa cum e, dărăpănată, gări ccare au un farmec incredibil Și, culmea, peisaje, ceea ce evit, de obicei să fac. Eu le zic "pășunisme", dar am câteva care-mi plac. Nu m-am putut abține”, povesteşte acesta.

Pentru Adi Bulboacă, povestea cu vagoane și călători are un "va urma".

„Mi-e foarte clar c-o să-mi dedic câțiva ani capitolului ăstuia cu trenuri. Încep să mă gândesc la un traseu prin Balcani. Există o variantă foarte ieftină, un bilet, un pass pe care, odată ce-l cumperi, te plimbi pe unde vrei. Acceași chestiune există și pentru Europa, iar probabil că și acesta va fi un mic antrenament, înainte de una dintre provocările într-adevăr mari, care ar fi Moscova-Beijing și un pic din Asia. Asta poate că o să fie pe 2017, ca să mai strâng niște bani, niște experiență și curaj”, spune Adi Bulboacă.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!