Două dintre cele mai frumoase staţiuni din ţară, Vârtop şi Arieşeni, din Munţii Apuseni sunt destinaţiile perfecte pentru pasionaţii de schi. Aflate la doar câţiva kilometri distanţă una de cealaltă, îi aşteaptă pe turişti cu sute de locuri de cazare, atât în cabane, cât şi în hoteluri de trei stele, dar mai ales cu kilometri de pârtii de schi.

Embed:

De mai bine de 15 ani, pârtiile din zona Vârtop-Arieşeni sunt locul de întâlnire al amatorilor sporturilor de iarnă din judeţele Alba, Bihor sau Cluj. În zonă, au fost amenajate patru pârtii de schi, care încep de la 400 de metri lungime şi ajung până la 800 de metri, iar diferenţa de nivel este de 220 de metri.

Zăpada a transformat satul de vacanță Vârtop-Arieșeni într-o zonă desprinsă parcă din povești.

Dan Gligor, administratorul unei pârtii de schi: „Stratul de zăpadă căzut în ultima vreme este destul de consistent și nu ne-am așteptat să fie chiar atât de bogat, dar e binevenit”.

Turiştii au la dispoziţie 500 de locuri de cazare, iar tarifele încep de la 30 de lei pentru o noapte de cazare şi ajung la 120 de lei.

Adrian Varga, administratorul unei pensiuni: „Plimbările cu sania sunt foarte apreciate de turiști, schiul este apreciat. Două-trei pensiuni au și o piscină, o saună, deci și partea de spa este integrată”.

Două pârtii din staţiunea Vârtop se află însă la discreția vremii. Au fost date în folosinţă în 2011, în urma unei investiţii de cinci milioane de euro, bani de la Ministerul Dezvoltării. Ambele au noctură, telescaun, însă lipsesc tunurile de zăpadă artificială.

Anca Tira, secretara Primăriei orașului Nucet: „Contractul nostru privind administrarea telescaunului a fost scos la licitație: se va derula pe trei luni și sperăm să avem zăpadă chiar în perioada când vom organiza sărbătorile zăpezii”.

În zona Vârtop-Arieşeni se poate ajunge pe DN 76, Oradea - Deva.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!