Pătrunderea pestei porcine în România este o chestiune iminentă, dar virusul trebuie menţinut la distanţă cât mai mul timp. Pesta porcină africană este un pericol real şi actual şi constituie o permanentă preocupare, atât pentru ANSVSA, cât şi pentru celelalte instituţii abilitate ale statului, informează Autoritatea.

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Pesta porcină africană este o boală a suinelor domestice şi sălbatice care, la pătrunderea într-un teritoriu, produce mari pagube socio-economice statului infectat.

„De la apropierea virusului PPA de graniţele naţionale, prin notificarea focarelor din Ucraina de la Odessa şi Nicolayv, în 28 octombrie 2015, autorităţile veterinare din România sunt într-o permanentă alertă şi încearcă să capaciteze, pentru conlucrarea în domeniul activităţilor preventive, toţi factorii de decizie de la nivel guvernamental, pentru a ţine virusul la distanţă de graniţele naţionale.

Din experienţa statelor membre deja infectate, a rezultat faptul că, fără colaborare şi conlucrare eficiente, aplicarea măsurilor de control al bolii nu este posibilă, iar propagarea acesteia în teritoriile libere de boală este grăbită, scăpând repede de sub control.

Aceeaşi colaborare este necesară şi cu fermierii, patronatele cărnii de porc, asociaţiile profesionale veterinare, pentru a putea depista virusul încă de la pătrunderea lui pe teritoriul naţional”, precizează ANSVSA.

Probleme semnalate de experţii comunitari

La sfârşitul anului trecut, ANSVSA a solicitat Comisiei Europene o misiune de evaluare a corectitudinii măsurilor întreprinse, misiune care s-a desfăşurat în perioada 18-22 ianuarie 2016.

Concluziile experţilor comunitari semnalează ca puncte slabe ale strategiei neîndeplinirea ţintelor de supraveghere în laborator a bolii şi managementul vânatului şi vânătorilor.

Tot misiunea experţilor Comisiei Europene a semnalat necesitatea reactualizării analizei de risc pentru PPA.

De asemenea, a fost sugerată necesitatea re-actualizării planului de contingenţă pentru pesta porcină africană.

Concluziile misiunii experţilor Comisiei Europene au fost transmise DSVSA judeţene printr-o notă de serviciu, în care au fost indicate măsurile corective şi profilactice, care trebuie implementate la nivel teritorial.

Boala pentru care nu există vaccin

„ANSVSA a informat în mod repetat publicul, fermierii, vânătorii şi gestionarii fondurilor de vânătoare asupra faptului că pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, dar că este foarte importantă prin aceea că majoritatea suinelor domestice şi sălbatice infectate mor în urma contactării virusului.

De aceea, moartea sau semne de boală la suinele din exploataţii ca: lipsa poftei de mâncare, febră, învineţirea picioarelor, urechilor, a abdomenului trebuie anunţate imediat medicului veterinar

Pentru această boală nu există vaccin, din cauza rezistenţei deosebite a virusului în mediu, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate.

În exploataţiile mici, condiţiile care trebuie respectate sunt cele privind evitarea contactului direct sau indirect între animalele potenţial bolnave şi cele sănătoase:

•nu se va intra în adăposturile porcilor cu încălţămintea sau îmbrăcămintea de stradă,

•nu se vor da în hrana porcilor resturi alimentare sau lături de la carnea de porc şi nu se va admite venirea în contact cu animale străine (ca în cazul montei),

•nu se vor introduce animale nou achiziţionate peste animalele deja existente în exploataţie, nu se va da drumul animalelor în liberate, la păscut.

Vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament specific modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.

Pătrunderea pestei porcine în România este o chestiune iminentă, dar virusul trebuie menţinut la distanţă cât mai mul timp. Pesta porcină africană este un pericol real şi actual şi constituie o permanentă preocupare, atât pentru ANSVSA, cât şi pentru celelalte instituţii abilitate ale statului”, informează Autoritatea.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!