Bebeluşul transferat de la Bacău la Iaşi, cu suspiciune de diagnostic de sindrom hemolitc uremic, nu are această boală. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii şi confirmat de şeful Secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie".

Embed:


ACTUALIZARE 14.00. Mihaela Bălgrădean, șeful Secției de Nefrologie a Spitalului „Marie Curie”, a declarat că este vorba despre o fetiţă de un an şi o lună.

Nu se poate confirma această boală pentru că boala acestui copil a debutat în urmă cu două săptămâni cu boală diareică acută, tratată la domiciliu, apoi s-a mers la un laborator privat pentru investigaţii, care confirmă doar o parte din sindromul hemolitic uremic. Aceste copil are anemie şi trombocitopenie, însă nu are insuficienţă renală acută.

Infecţia cu rotavirus este exclusă, coproculturile au fost negative”, a precizat medicul.

În privinţa copiilor de la Spitalul „Marie Curie”, doi dintre copiii de la Terapie Intensivă au fost transferaţi la secţia de nefrologie în această dimineaţă.


 

Embed:

 

Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria Iași: „Din primele investigații pe care le-am avut, copilul are un sindrom hemolitic acut, are trombocitopenie și hematurie ceea ce înseamnă că există un potențial uremic pe viitor.

În momentul de față copilul este stabil, este în terapie acută și urmează întocmai să fie transferat în secția de nefrologie pentru ca să ținem în scurt această complicație care înseamnă uremia și insuficiența renală.

Copilul are sindrom diareic acut de două săptămâni, tratat acasă, în urma unor discuții cu un medic privat din câte am înțeles, cu regim. Nu a fost pus pe antibiotice din ce am înțeles. Și abia în momentul în care a apărut sindromul hemolitic cu icter, familia a făcut în privat niște analize”.  

Direcţia de Sănătate Publică din Bacău încearcă acum să afle cauza îmbolnăvirii şi dacă este vorba de un caz izolat.

Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău: „La ora actuală instituţia noastră este în curs de desfăşurare a anchetei epidemiologice. Medicii monitorizează permanent funcţia renală a bebeluşului. O altă variantă luată în calcul este o posibilă infectare cu bacteria E.coli. Un răspuns clar în această privință va fi luni, când vor fi finalizate analizele de laborator”.

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!