Business Club. Sănătate privată cu bani de la stat

Data publicării:
sanad

108 milioane de lei au primit în ultimii doi ani de la stat 10 dintre cei mai mari privați din Sănătate prezenți în Capitală. Aproape jumătate din această sumă, însă, intră în buzunarele unui singur fuznizor de servicii medicale - Sanador.

Datele economica.net arată că Sanador a negociat cu Casa de Sănătate contracte de aproape 26 de milioane de lei în 2014 și de alte 23 de milioane în 2015, în total peste 48 de milioane de lei. Anul trecut, banii veniți de la stat au însemnat aproape 15% din cifra netă de afaceri a companiei.

Asta nu înseamnă că prețurile plătite de clienți sunt accesibile. O simplă ecografie abdominală costă nu mai puțin de 220 de lei.

Sanador aproape că și-a dublat profitul în 2014. Anul trecut a avut încasări de aproape 180 de milioane de lei, în creștere cu 23 de procente față de anul anterior.

Pe locul doi în clasamentul banilor decontanți de stat e Medlife. Casa de Asigurări de Sănătate București a încheiat cu Medlife contracte de 11,7 milioane de lei în 2014 și 2015, plus alți 6,5 milioane pentru spitalul său de pediatrie.

Medlife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. În 2014, profitul său operațional a fost cu un sfert mai mare decât cel înregistrat anul precedent. Cifra de afaceri a fost de peste 355 de milioane de lei, în avans cu 12% față de 2013.

După valoarea contractelor semnate cu Casa de Asigurări de Sănătate București, pe locul trei se află rețeaua de clinici Hipocrat. I-au fost decontate cheltuieli de 7,5 milioane de lei în 2014-2015, a șaptea parte din cât a primit Sanador. Pentru rețeaua Hipocrat, banii primiți de la stat au contribuit cu 13% la afacerile rulate. Profitul companiei a înregistrat o creștere uriașă, de 53%, în 2014.

Gral Medical, una din firmele care operează rețeaua de sănătate cu același nume, a încasat de la stat 6,6 milioane de lei din ianuarie 2014. Profitul său net a fost, anul trecut, de peste patru ori mai mare decât în 2013.

Pe locul 5 e Regina Maria. Cele două firme care operează rețeaua au primit 3,2 milioane de lei anul acesta, plus alte aproape 4 milioane anul trecut. Afacerile nete cumulate ale celor două companii au crescut anul trecut cu aproape o treime față de anul precedent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri