Sunt veşti noi şi în privinţa tinerilor răniţi în incendiul din Colectiv şi aflaţi încă în spital. În total, 19 pacienţi, dintre care 17 sunt trataţi în străinătate si doi sunt internaţi în Bucureşti.

FOTO Inquam Photos

Cele mai multe victime, şapte la număr, se află în spitale din Belgia. Alţi şase tineri aflaţi în clubul Colectiv în data de 30 octombrie 2015 sunt îngrijiţi de medici germani şi britanici.

Două dintre victimele tragediei sunt încă internate în Austria.

Iar în Olanda şi Israel se află câte un pacient.

Din fericire, toţi răniţii trataţi în străinătate sunt în stare stabilă.

Însă cei doi tineri internaţi în spitale din Bucureşti sunt în stare foarte gravă, potrivit Ministerului Sănătăţii. Unul dintre pacienţi primeşte tratament la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar celălalt la Institutul CC Iliescu.

63 dintre tinerii care au mers în Colectiv pentru concertul trupei "Goodbye to Gravity" şi-au pierdut viaţa, în urma arsurilor suferite în incendiu şi a complicaţiilor provocate de infecţii intra-spitaliceşti.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!