Corpul de Control al premierului a fost trimis să verifice modalitatea în care este asigurat tratamentul medical al bebeluşilor din Argeş şi privind modul în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirii acestora.

 

FOTO: Agerpres

ACTUALIZARE 14.15. „Doi dintre bebeluşii din Argeş internaţi pe Secţia de Nefrologie la Spitalul "Marie Curie" din Capitală vor fi externaţi marţi. Opt bebeluşi vor mai rămâne internaţi la Spitalul "Marie Curie", dintre care unul în stare foarte gravă. Pentru unii dintre aceştia, spitalizarea poate dura chiar şi o lună de zile, a precizat dr. Mihaela Bălgrădean.

Embed:

 

Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie": „Este vorba despre o fetiţă şi despre un băieţel. Fetiţa are 7 luni, iar băieţelul este cel mai mare dintre copii, 3 ani şi două luni.

Este vorba despre băieţelul din Bucureşti care are o poveste interesantă petru că el s-a îmbolnăvit de fapt la Bran. Pentru că a fost în vacanţă şi părinţii i-au făcut orez cu lapte, dar cu lapte achiziţionat de la un vecin. Dintr-o gospodărie, şi atunci sigur ştiind foarte bine cauza acestei boli ne dăm seama că acolo s-ar putea să fie cauza de infestare.

Şi fetiţa are o poveste. Ei sunt vecini la Piteşti care au animale. Animale cornute. Petru că aceasta este sursa de infestare cea mai cunoscută. Au atât vaci, cât şi oi. Şi sigur că în gospodăria lor nu au decât câteva păsări. Însă aşa cum iarăşi se ştie după iarna care a fost cu multă zăpadă şi o dată cu topirea zăpezii sigur că toate excrementele animalelor încep să fie conduse de torente de apă şi în felul acesta şi dacă de pildă le dai fie carne, ştiu eu achiziţionate din vecinătate, fie le dai legume respectiv morcovi că mi-a spus clar supă de morcovi care au crescut în pământul care se poate infesta cu acest tip de germene prin faptul că există excrementele animalelor în vecinătate sigur că poate fi o sursă.

(Rep.: Aceasta ar fi sursa cea mai probabilă? Supă...)

Cea mai probabilă! Cea mai probabilă! Supă şi carne de vită. Am spus clar că au dat carne de vită achiziţionată şi de prin vecinătate şi de prin...”


 

Embed:

 

ACTUALIZARE 11.35. Corpul de Control al premierului va face verificări în acest caz.

„Acțiunea vizează respectarea procedurilor în unitățile medicale din Argeș şi din București, promptitudinea asistenței acordate şi modalitatea în care este realizată investigația epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere şi posibilele infecții nosocomiale în cadrul unităților medicale din județul Argeș în care au fost internați inițial bebelușii”, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.


În această dimineaţă, Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat la Digi FM că Ministerul Sănătăţii nu a cerut analiza pe E.coli la portocale pentru că nu era cazul, întrucât nu s-a pomenit vreodată E.coli la portocale în literatura de specialitate.

Totodată, Alexandru Rafila a sugerat că bebeluşii nu au fost bine trataţi, pentru că în astfel de cazuri nu sunt recomandate antibiotice.

Situaţia copiilor din judeţul Argeş, internaţi la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, rămâne gravă

Unul dintre bebeluşi a suferit o hemoragie cerebrală, iar medicii sunt rezervaţi. În acest moment, în Capitală, mai sunt internaţi 10 copii, dintre care patru sunt la terapie intensivă.

Doi dintre copii ar putea fi externaţi azi, unul de nouă luni şi altul de trei ani şi două luni. Starea nu nu a fost foarte gravă, iar după tratamentul din spital, medicii au apreciat că pot fi recuperaţi acasă.

Citiţi şi:

Declaraţii contradictorii în cazul bebelușilor. De la ce a pornit infecția?

Şi prefectul de Argeş a cerut verificări

Pe de altă parte, prefectul judeţului Argeş vrea să verifice dacă medicii de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti au acţionat cum trebuie în cazul bebeluşilor care au fost internaţi acolo, iar apoi transferaţi în stare gravă în Bucureşti.

Din comisie vor face parte inspectori DSP, ai Colegiului Medicilor şi medici de familie. Comisia va analiza activitatea medicilor care s-au ocupat de copii şi fiecare fişă medicală.

După amenda primită de spitalul din Piteşti s-au găsit soluţii pentru ca bebeluşii să fie trataţi în funcţie de afecţiuni.

 


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!