Un computer tomograf este piesă de decor la spitalul orăşănesc din Panciu, judeţul Vrancea. Aparatul, care a costat aproape 900.000 de euro, a fost cumpărat anul trecut, dar nu a primit nici până acum autorizaţia de funcţionare de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Autorităţile dau vina pe birocraţie şi spun că periodic trebuie să mai depună câte o hârtie la dosar.

Embed:

Computerul tomograf de la Spitalul din Panciu a fost cumpărat cu fonduri europene, într-un proiect care a inclus şi amenajarea spaţiului în care va funcţiona. Totul este gata, dar aparatul încă nu a fost pornit.

Trebuie să îndeplinim anumite condiţii, trebuie să obţinem nişte avize de la CNCAN Bucureşti mai sunt cred că mici scăpări şi din partea lor,”, declara Iulian Nica, primarul oraşului Panciu.

Şeful clinicii de Radiologie de la Târgu Mureş, din când în când, de două trei ori pe an, mă întreabă: ai montat, n-ai montat aparatul? Şi ....dezamăgit îi spun că încă nu-i montat, da o să fie la un moment dat”, spune Viorel Barbu, doctor radiolog Spitalul Panciu.

Până reuşeşte conducerea spitalului să obţină toate autorizaţiile, pacienţii merg la o clinică privată. Unii reuşesc să facă analize decontate de Casa de Sănătate, alţii trebuie să plătească.

Dacă e nevoie mergem să facem şi tomograf cu bani. Nu-i normal, da ce să facem”, spune o femeie.

Vedem că sunt liste de aşteptare, dar în primele zile ale lunii următoare aceste locuri sunt ocupate de pacienţi şi investigaţiile sunt realizate”, spune Mihai Copaci, director CAS Vrancea.

În spitalele de stat din judeţul Vrancea există un singur tomograf care funcţionează, la Adjud. Aparatul Spitalului Judeţean din Focşani s-a stricat în 2009 şi încă nu a fost înlocuit. În clinicile private, o investigaţie costă până la 700 de lei.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!