Revolta medicilor i-a adunat la Guvern pe ministrul Sănătăţii, cel al Finanţelor şi pe cel al Muncii. Cei trei au discutat despre creşterea salariilor din sistemul sanitar. Modificările au fost anunțate de prim-ministrul Ponta: sunt bani pentru creșterea salariilor cu 25%, iar Ministerul Justiției va lucra la un proiect de lege privind responsabilitatea penală a personalului medical.

Embed:

 

Actualizare 16:05.Putem, sub formă de ordonanță de urgență și sub formă de proiect de lege legat de responsabilitatea medicilor, de la 1 octombrie anul acesta, în baza economiilor după introducerea cardului național de sănătate, să avem o creștere de 25 % la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar”, a anunțat premierul într-o conferință de presă.

Impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei anual”, a adăugat Victor Ponta, menționând că pentru anul acest resursele sunt furnizate din economiile făcute prin introducerea cardului, de circa 90 de milioane de lei plus alte economii.

Vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate.

Premierul a punctat că în luna octombrie va fi nevoie de o rectificare bugetară în acest sens.

Totodată, Victor Ponta a spus că medicii nu mai sunt functionari prin decizia guvernului de anul trecut.

E important ca obligația de a continua această mărire graduală să fie asumată înainte de legea bugetului astfel încât în 2016 să putem aplica următoarea creștere de 25% și în același fel, 25% anual până se ajunge la o dublare a venitului actual atât pentru medici, asistente și restul personalului. Important e să adoptăm în Parlament legea prin care să prevedem ca în bugetul pe 2016 să fie inclusă următoarea treaptă”, a mai spus Victor Ponta.

O chestiune importantă e legată de statutul medicilor și personalului medical. Medicii nu mai sunt funcționari prin decizia pe care guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanța 2 din 2014, legea a fost aprobată de către Parlament, deci pe statutul medicului nu avem ce să schimbăm în plus, e vorba de responsabilitatea penală. Am discutat cu ministrul Justiției, care împreună cu reprezentanții sistemului medical, va veni cu un proiect de lege, nu cu ordonanță de urgență, e o chestiune delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament care să prevadă pe înțelesul tuturor că acele contribuții suplimentare pe care pacienții vor să le aducă pentru medic, asistent etc. cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții: să nu fie condiționată, să fie după încheierea actului medical și să fie declarate și impozitate”, a precizat premierul.

„Va fi proiect de lege ca să nu greșim și să revenim prin OUG, miercurea viitoare trimitem în Parlament și în comisiile juridice se va îndrepta încât prevederea să fie clară și să se stabilească clar că dacă sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative nu mai există responsabilitate penală”, a menționat el.

Embed:

VIDEO - Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a oferit detaliile creșterilor salariale.

 


Embed:

Actualizare 14:00. Salariile tuturor angajaţilor din sistemul sanitar românesc ar putea creşte cu 25%, de la 1 octombrie. Spun surse apropiate negocierilor de la Guvern. La discuţii au participat premierul şi miniştrii Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor.  

Anunțul oficial este așteptat în această după-amiază de la Guvern, într-o oră.

În acest moment ministrul Bănicioiu comunică sindicatelor măsurile care s-au luat astăzi și un plan prin care salariile medicilor ar urma să crească cu 73% în trei sau patru tranșe până la sfârșitul anului 2017. 

Până acum, nici premierul și nici ministrul Sănătății nu au vorbit despre bani. Există două posibilități, fie din bugetul Ministerului Sănătății suplimentat de la bugetul de stat, fie de o cheltuire a economiilor făcute de cardul de sănătate. În prima lună de la introducerea cardului de sănătate, în luna mai, s-a produs o economie de 90 milioane de lei. Inițial aceși bani erau destinați pentru finanțarea unor noi tratamente.


 

Embed:

Ministrul Sănătății, ministrul Finanțelor Publice și ministrul Muncii au discutat aproape o oră la Guvern despre majorarea salariilor medicilor. La discuții a participat și premierul Victor Ponta.

Ieri au avut loc discuții cu sindicatele din Sănătate, la ministerul de resort.

Deocamdată se vorbește, pe surse, de o majorare salarială de minimum 10% pentru toți angajații din domeniu, creștere ce ar urma să intre în vigoare în luna octombrie. 

Potrivit unor surse, procentul cu care ar urma să fie majorate salariile din sistemul de sănătate va fi precizat în funcție de calculele financiare privind impactul bugetar al măsurii.

Decizia a fost luată în contextul în care mii de medici, revoltaţi că au fost trecuţi în categoria funcţionarilor publici, ameninţă cu greva.

O asistentă care, în prezent, câştigă 867 de lei va avea un salariu de peste 900 de lei. Un medic primar care, în acest moment, are 3.300 de lei va câştiga aproape 3.700 de lei.

Decizia vine în contextul în care medicii s-au revoltat după ce instanţa supremă a decis că ei intră în categoria funcţionarilor publici şi că nu au voie să primească nici măcar donaţii.

La Spitalul Judeţean din Galaţi, doctorii ameninţă că vor ieşi din sălile de operaţie după opt ore, adică atât cât este programul unui funcţionar. Astăzi, doctorii au fost vizitaţi de ofiţerii anticorupţie, care le-au explicat ce riscă dacă iau bani de la bolnavi.

Pe același subiect

O lege a medicului ar putea fi discutată în CSAT

Medicii, nemulțumiți cu statutul de funcționari publici: „Voi opera cât este programul”

Pacienţii, alături de medici: „Îmi doresc ca medicul care mă operează să nu se gândească în acel moment cu ce plătește facturile”

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!