Pentru un timişorean de 47 de ani, a doua viaţă a început ieri. Grav bolnav, nu ar mai fi trăit mult dacă n-ar fi primit o inimă nouă de la un tânăr, aflat în moarte cerebrală, după un accident de circulaţie. A trecut cu bine de un transplant făcut la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi medicii sunt optimişti.

Embed:

 

Timişoreanul avea insuficienţă cardiacă de ani de zile. N-avea nicio şansă să supravieţuiească fără inima cea nouă, pentru că boala era în stadiu avansat. 

Dr. Sorin Pașcanu, medic primar de anestezie Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș: „Simpla primire a veștii că urmează să fie transplantat l-a deteriorat aproape instantaneu și de aceea a trebuit întâi tratat în Timișoara, adus cu elicopterul, stabilizat aici.”

Prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful secției de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii: „Am reușit practic să dăm o de viață bună unui pacient tânăr. Pacientul era la la capătul resurselor terapeutice.”

Inima a fost donată de un tânăr de 27 de ani tot din Timişoara, care a intrat în moarte cerebrală după un accident de circulaţie.

Operaţia complexă a fost un succes. A fost făcută de doi chirurgi din Târgu Mureş şi de unul de la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Dr. Sorin Pașcanu, medic primar de anestezie Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș: „Mă aștept ca din ziua a treia, a patra să se poată ridica deja în picioare, și să se recupereze ca orice pacient operat pe cord.”

Tavi Sânmăghirţan, tatăl pacientului: „Am vrut domnului profesor să îi sărut mâna, acea mână care mi-a redat copilul”

Claudiu Boc, cumnatul pacientului: „Era într-o stare critică, de foarte mulţi ani se luptă cu boala asta. Mulţumim şi familiei care a luat hotărârea de a ceda, de a dona organul.”

Pe lista de aşteptare a Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş se află încă 28 de bolnavi. În total aici s-au făcut 68 de transplanturi de inimă, patru dintre ele doar în acest an.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!