Recuperarea copiilor cu cancer va fi decontată de stat

Data publicării:
copii bolnavi cancer

CNAS decontează în prezent doar 10 zile de recuperare, o dată la trei luni.

Biletul de trimitere, o dată la trei luni. Sunt 10 zile. Restul, dacă poţi să achiţi contravaloarea şedinţelor, le achiţi şi poţi să faci în continuare”, spune Andreea Drăgan mama unui copil bolnav de cancer

După ce părinţii şi asociaţiile pacienţilor s-au plâns, CNAS a decis să includă în programul naţional de oncologie întreaga perioadă de recuperare.

„Nu avem o experienţă, ca să zicem, uite, anul trecut am tratat 100 de cazuri, pe un nou subprogram şi anul ăsta tratăm 110 şi costă atât. Din programul de oncologie, începem, funcţionăm şi vedem...şi sigur, va fi finanţat corespunzător”, declara Vasile Ciurchea preşedintele CNAS.

Medicii spun că decontarea integrală va ajuta la dezvoltarea centrelor de recuperare din spitale.

„Nu sunt de acord ca, în toate condiţiile, în toate cazurile, pacienţii, în situaţii limită, în momentul evoluţiei favorabile a bolii, trebuie rejectaţi de spital şi trimişi în altă parte. Asta ar fi o nenorocire pentru foarte mulţi dintre ei”, spune Monica Dragomir preşedintele Societăţii de Oncologie Pediatrică.

Mai mult, ar putea fi incluse în programul naţional de oncologie şi şedinţele de asistenţă de care beneficiază părinţii.

M-a văzut doamna doctor că eram aşa un pic.... mi-au făcut foarte bine sesiunile de psihoterapie. M-aş mai duce, să fiu sincer, din când în când măcar”, adaugăAndreea Drăgan, mama unui copil bolnav de cancer.

5000 de copii cu cancer sunt trataţi anual în România. Medicii au diagnosticat anul trecut 550 de cazuri noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri