Motivele pentru care tot mai puțini români își vaccinează copiii

Data publicării:
vaccin getty

Rata de vaccinare în România este în continuă scădere faţă de nivelul optim, de 95 la sută, recomandat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Peste 35.000 de copii au sărit anul trecut pest vaccinul împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului.

Odată ce apare într-o zonă cu acoperire vaccinală foarte scăzută un focar de rujeolă, răspândirea se face foarte uşor. Dacă aceste persoane nu s-au vaccinat conform calendarului, le invităm să o facă. Şi aici mă refer la copiii de un an, de cinci ani, de şase ani, de şapte ani”, a explicat vicepreşedintele Societății Române de Epidemiologie, Adriana Pistol.

Ministerul Sănătăţii anunţă că are pregătite peste 100.000 de doze de vaccin pentru aceşti copii.

Totuși, vaccinul hexavalent, de exemplu, care-i protejează pe copii contra unor boli grave, inclusiv tetanosul, tusea convulsiva şi hepatita B nu mai există de câteva zile în cabinetele medicilor. 

Este inacceptabil ca în aceste zile să nu avem în cabinete vaccinul hexavalent care este extrem de important pentru a preveni nişte infecţii foarte grave. Părintele cere vaccinul şi eu nu îl am este un element care nu trebuie să mai existe în viitor”, a spus coordonatorul grupului de vaccinologie al SNMF, Gîndrovel Dumitra.

Pe de altă parte, creşte numărul părinţilor care nu sunt de acord cu vaccinarea. Tocmai din cauza lipsei de consiliere a părinţilor.

Sunt o grămadă de platforme online, care aşa zis informează, dar de fapt dezinformează, iar ei devin la randul lor dezinformatori pe reţelele de socializare aceşti părinţi devin dezinformatori în cercul lor de prieteni, care propagă mesajul împotriva vaccinurilor, acest fapt este îngrijorător”, a spus președintele Asociației „Mame pentru mame”, Ana Măiță.

Ministerul Sănătăţii vrea să ca legea vaccinării să intre în dezbatere publică în următoarele zile.

„Suntem cu mult sub valorile de risc vaccinale pentru diverse boli. Este inadminisil ca în secolul 21 o ţară din Uniunea Europeană să se prezinte la modul acesta”, a declarat secretarul de stat Victor Strâmbu.

Doar 60% dintre copiii cu vârste de până la un an, care trebuiau să se vaccineze anul trecut împotriva poliomielitei, meningitei, difteriei, tetanosului, hepatitei B şi tusei convulsive au fost imunizaţi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri