Târgul de tehnologie CES din Las Vegas s-a transformat într-un veritabil salon auto, unde producătorii îşi prezintă cele mai inovative idei. Kia a lansat o marcă specială dedicată maşinilor autonome, care ar trebui să lanseze pe piaţă un vehicul care se conduce singur până în 2030. De asemenea, Ford a anunţat că îşi va tripla flota de automobile autonome pe care le foloseşte în teste. Nici BMW nu s-a lăsat mai prejos şi a venit la CES cu un concept i8 Spider, ce are o tehnologie care ar putea să apară şi pe modelele de serie în următorii ani. 

Embed:

Compania Ford a demonstrat la CES Las Vegas că este hotărâtă să aducă maşinile autonome pe drumurile publice. Reprezentanţii companiei au anunţat că vor tripla flota de teste, până la 30 de vehicule, şi că vor folosi un nou senzor, mai avansat decât cele disponibile în prezent.

Această tehnologie nouă are un design elegant, dar va avea un impact puternic asupra modului în care dezvoltăm tehnologia condusului autonom”, a declarat Mark Fields, director executiv Ford.

BMW a venit la CES cu viziunea sa asupra modului în care o să arate interioarele automobilelor din viitor. Inginerii companiei germane au expus tehnologia nouă într-un model i8 decapotabil.

Are un nou panou de instrumente tridimensional, pe două nivele. Este un ecran de 21 de inchi în faţa locului din dreapta, iar modul în care pasagerul interacţionează cu el este foarte tare. Trebuie doar să mişti mâna prin aer şi maşina ştie către ce arăţi cu degetul”, spune Chris Ziegler, jurnalist The Verge.

Coreenii de la Kia au lansat o marcă nouă numită „Drive Wise”, care se va concentra doar pe dezvoltarea de maşini autonome. Compania vrea ca până în 2030 să aibă deja pe piaţă un automobil care se conduce singur.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!