Maşinile electrice şi cele hibrid devin din ce în ce mai populare printre români. Deşi vânzările sunt încă mici raportate la întreaga piaţă auto, cifrele sunt duble faţă de cele de anul trecut.

Embed:

80 de români au optat pentru o astfel de maşină în primele două luni ale anului. Autovehiculele au costuri reduse de folosire şi au un grad de poluare foarte mic. Proprietarii spun însă că în toată ţara sunt doar câteva locuri în care îşi pot încărca bateriile. 

O baterie electrică înseamnă costuri foarte mici pentru folosirea maşinii, o spun la unison Ana şi Aurelian, utilizatori de maşini eco.

Costul electricității este de un leu pe kilowatt și practic această maşină consumă doi kilowați pe zi”, spune Aurelian Bulgaru

Dar pentru a avea costuri mici de folosire şi de întreţinere, investiţia iniţială este una cu zece până la 30% mai mare faţă de preţul unei maşini clasice. În prezent, cele mai multe maşinile hibrid şi electrice costă în jur de 20.000 de euro.

Situaţia se va schimba însă, spun experţii Bloomberg. Până În 2022 maşinile electrice vor fi mai ieftine decât cele convenţionale. Există şi un argument. Costul de producţie al bateriilor care va fi în continuă scădere. Dovadă este evoluţia preţurilor pentru bateriile littiu-ion, care din 2010 până în prezent s-au ieftinit cu 65%, iar trendul continuă.

România se mişcă însă greu în dezvoltarea infrastructurii şi când vine vorba de prize pentru alimentarea autoturismelor ecologice.

Destul de greu de găsit astfel de prize, sunt destul de rare, dar o încarc acasă, am un garaj şi am o priză normală, 220”, mai spune Aurelian Bulgaru.

În Braşov, maşinile electrice sau hibrid pot fi încărcate direct din reţeaua de iluminat public. Sunt două prize în centrul vechi. Există însă o problemă, şoferii care vor să alimenteze nu au un spaţiu special amenajat, astfel că sunt nevoiţi să blocheze prima bandă a drumului.

În alte ţări europene, folosirea maşinilor ecologice este încurajată de autorităţi, prin infrastructură şi reduceri de taxe.

Statul francez, de exemplu, încurajează din plin folosirea acestor vehicule. Numai la Paris există peste 4.000 de borne de încărcare cum este aceasta, în timp ce pe tot teritoriul Franţei sunt peste 9.000 de astfel de puncte de încărcare.

În România, cine cumpără o maşină mai puţin poluantă are unele beneficii, cum ar fi o reducere de peste 90% a impozitului anual şi un bonus de 735 de euro din partea statului, la cumpărarea vehiculului. Dacă acesta se adaugă valorii tichetelor din programul Rabla, costul maşinii se poate reduce cu 2.200 de euro.

Preţuri ale maşinilor hybrid şi a celor electrice

Renault Twizy Electric - 7.000 euro

Renault Zoe - 20.200 euro

Toyota Yaris Hybrid - 14.300 euro

Honda Jazz Hybrid - 17.500 euro

Toyota Auris Hybrid - 20.095 euro

Toyota Prius Hybrid - 27.200 euro

Lexus CT200h Hybrid - 30.500 euro

Mitsubishi i-MiEV Electric - 32.240 euro 

Peugeot 3008 Hybrid - 35.600 euro

Opel Ampera Electric - 39.900 euro

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!