Producătorul auto Daimler are în plan să devină cel mai mare producător premium din lume și să depășească astfel actualul lider, BMW. Pentru a atinge acest obiectiv, Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG, a declarat că este nevoie de o nouă uzină. Iar aceasta ar putea fi construită în România, unde Daimler mai are o fabrică în care produce cutii de viteze, la Sebeș, informează Ziarul Financiar.

„Decizia privind o nouă uzină este un proces foarte raţional în care com­parăm toate aspectele legate de nivelul edu­caţional, disponibilitatea forţei de muncă, logistică, infrastructură, cât de uşor este să faci afaceri în acea ţară, dis­tan­ţa faţă de furnizori şi clienţi. Ro­mâ­nia poate fi o soluţie. În România avem o experienţă pozitivă datorită fabricii de cutii de viteze, care este una foarte bu­nă. Şi reprezintă un avantaj pentru Ro­mânia  faptul că avem acolo o uzină pen­tru cutii de viteze”, a declarat Dieter Zetsche, preşedintele consi­liului de ad­ministraţie al Daimler AG.

„Noi deja producem dincolo de capacitatea tehnică pe care o avem instalată prin schimburi supli­men­tare, iar la un moment dat vom ajun­ge într-un punct în care vom avea ne­voie din nou de capacitate supli­men­tară de producţie. Acum extindem în Brazilia, Africa de Sud şi alte ţări, în China spre exemplu. Dar va veni mo­mentul în care vom avea nevoie de o no­uă uzină şi la nivel european. Este puţin probabil să adăugăm capacitate supli­mentară de producţie în Germania de­oarece nu de acolo vine creşterea”, a mai spus Zetsche.

În România, grupul Daimler a demarat în 2013 un plan de investiții de 300 de milioane de euro în uzina de cutii de viteze de la Sebeș.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!