Amazon începe să joace serios un rol în lumea inteligenţei artificiale. Asistentul său personal Alexa a primit un nou corp - două dispozitive prin care utilizatorul poate să vorbească cu Alexa, poate să-i ceară să comande o pizza sau un Uber. Asistenta le spune cum e vremea şi poate da drumul la centrală când utilizatorul scapă de la serviciu. Chiar sună a viitor, însă pe undeva e un viitor orwellian.

Embed:

 

Asistentul virtual Alexa e creierul casei inteligente iar noile dispozitive Tap şi Dot îi sunt corpul fizic. S-au bazat pe vechea boxă Echo a celor de la Amazon prin care utilizatorul putea să o întrebe orice pe Alexa - ultimele ştiri economice, scorul unui meci de fotbal, sau pur şi simplu să-i ceară să pună o melodie relaxantă la final de zi. Pentru publicul ţintă însă, Echo avea un neajuns - nu era foarte portabil. Aşa că noile dispozitive fac ca asistenta personală Alexa să poată fi luată peste tot.

Amazon Tap le permite clienţilor să folosească Alexa oriunde. E alimentat doar de baterii, are o autonomie de nouă ore atunci când ascultaţi muzică, iar când aveţi wi-fi doar îl apăsaţi şi aveţi acces imediat la Alexa”, explică David Limp, vicepreşedinte departamentului dispozitive, Amazon.

Faţă de Tap, Dot nici măcar nu îi redă vocea Alexei. Nu e o boxă ci o legătură între Alexa şi boxele preferate ale utilizatorului. Aşa se face că Alexa devine o soluție pentru cel avid de tehnologie, indiferent dacă e mereu pe drum sau nu e mulţumit de calitatea sunetului boxelor amazon. Asistenta virtuală ajunge astfel în mai multe locuri şi se pliază pe mai multe gusturi - ea e practic efortul Amazon de a intra în casa inteligentă. Casa în care totul e interconectat şi apoi conectat la internet, care are propriul sistem nervos ce controlează centrala, frigiderul, alarma de la casă sau intensitatea luminii. Iar sistemul e deschis. De pildă, Amazon are o interfaţă specială pentru termostatul inteligent Nest deţinut de rivalii de la Google.

Pot fi orice de la aplicaţii de muzică, la jocuri, la ştiri, care conlucrează pentru a învăţa încontinuu ce anume îi place utilizatorului. Exact asta îi sperie pe unii observatori. Toţi asistenţii virtuali fie că vin de la Apple, Microsoft, Google sau Amazon colectează cantităţi uriaşe de date despre utilizator - preferinţe, interese, acţiuni, felul în care îi decurge ziua. Toate în final fiind o privire foarte intimă asupra vieţii personale - o privire care poate pune probleme de securitate, sau cel puţin îi poate ajuta pe producători să aibă un avantaj competitiv ştiind exact obiceiurile de consum al oamenilor.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!