FBI a plătit peste un milion de dolari pentru deblocarea unui iPhone

Data publicării:
APPLE FBI IPHONE fara zoom GETTY-1

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Întrebat la Londra, cu prilejul unei conferințe privind securitatea, despre cât a plătit FBI pentru a debloca aparatul, James Comey a răspuns: „Mult”.

„Cu siguranță, mai mult decât voi câștiga până la finalul mandatului în acest post, în șapte ani și patru luni. Însă, în opinia mea, a meritat”, a dezvăluit el, potrivit unei retransmisii video a conferinței Aspen security forum.

Agerpres notează că salariul lui James Comey este de 14.900 de dolari pe lună. Factura pentru deblocarea ar fi, în consecință, mai mare de 1,3 milioane de dolari.

Potrivit CBS News, polițiștii federali americani „nu au găsit nimic de interes”.

Apple s-a aflat în acest an în centrul unei confruntări cu justiția americană, refuzând să ajute poliția să ocolească măsurile de securitate pentru ajunge la conținutul cifrat al mai multor iPhone-uri, aparținând mai ales unuia dintre autorii atentatului de la San Bernardino în California (14 morți pe 2 decembrie) sau unui traficant de droguri la New York.

În ce privește afacerea San Bernardino, procedura judiciară a fost în final abandonată după ce FBI a reușit să deblocheze aparatul datorită intervenției unei terțe părți neidentificate.

Potrivit directorului FBI, acest proces a dus la crearea unei „piețe în întreaga lume” pentru a debloca un iPhone 5C sub sistemul de exploatare iOS 9, modelul utilizat de Syed Farook care a murit împreună cu soția sa în schimbul de focuri cu poliția după atacul lor.

„Cineva din afara guvernului ne-a contactat și ne-a spus "credem că am găsit o soluție". Am testat-o, și am testat-o, și am testat-o și am cumpărat-o”, a povestit James Comey.

„Un litigiu juridic nu este cel mai bun loc pentru a rezolva importante chestiuni de valoare care implică tot felul de lucruri dragi nouă. Trebuie să găsim modalități de a asigura coabitarea dintre viața privată și siguranța pe internet și aparatele noastre cu securitatea publică”, a mai afirmat directorul FBI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri