Facebook anunță modificări la algoritmul care afișează postările. Potrivit unui articol postat pe blogul companiei, vor fi afișate cu prioritate postările care oferă conținut relevant utilizatorilor, cu care aceștia vor dori să interacționeze mai mult.

Foto: Gulliver/GettyImages

„Scopul News Feed-ului este de a afișa postările care contează. Acțiunile de pe Facebook – comentarea, distribuirea, aprecierea – reprezintă criterii pentru a determina ce va fi afișat prioritar în News Feed”, informează Facebook într-un articol postat pe blog. „Acest lucru nu este însă întotdeauna relevant, de aceea am efectuat un studiu în care 1.000 de utilizatori au evaluat News Feed-ul”.

News Feed-ul va urmări ca utilizatorii să vadă cât mai sus postările cu care vor dori să interacționeze, astfel încât să crească probabilitatea ca utilizatorii să deschidă, să aprecieze sau să distribuie postări.

Impactul modificărilor anunțate de Facebook asupra propagării unui subiect vor varia în funcție de public și activitatea de publicare de pe pagină. În general modificările nu ar trebui să afecteze audiența unei pagini, însă unele pagini pot observa creșteri sau scăderi, anunță Facebook.

Reprezentanții Facebook recomandă ca paginile să nu încurajeze fanii să efectueze anumite acțiuni(click-uri sau aprecieri) deoarece ar provoca doar creșteri temporare, noul algoritm fiind capabil să rebalanseze poziționarea paginii în News Feed-ul utilizatorului.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!