O companie din Israel a pus la punct o tehnologie fotovoltaică destul de promiţătoare. Celulele solare dezvoltate sunt semi-transparente şi flexibile, şi chiar dacă nu sunt cele mai eficiente energetic de pe piaţă, au potenţialul de a avea cel mai bun raport eficienţă/preţ. Iar felul în care sunt produse ar permite adăugarea lor la telefoane sau la camere de supraveghere, adică să poţi să stai la o bere pe terasă şi să-ţi încarci telefonul de la Soare. Dar tot o să ai nevoie de o baterie.

Embed:

Compania israeliană 3G Solar a prezentat un nou prototip de celule solare. Acestea sunt semi-transparente, pot fi imprimate atât pe plastic cât şi pe sticlă, şi pot lua aproape orice formă.

Tehnologia nu este nouă, fiind concepută în anii 80, dar cercetătorii israelieni au reuşit să rezolve un număr de probleme şi să crească randamentul celulelor până în punctul în care acestea pot fi comercializate.

Aceste celule folosesc o cerneală specială care este prinsă între două straturi de sticlă sau de plastic. Cerneală este sensibilă la lumină şi crează un curent electric când este expusă la Soare sau chiar la becurile obişnuite.

Celulele solare israeliene nu au cea mai bună eficienţa de pe piaţă, dar ar putea fi produse suficient de ieftin încât să devină foarte rentabile economic şi asta pentru că nu au nevoie de materiale rare şi scumpe.

Mai mult, faptul că sunt flexibile şi semi-transparente deschide o plajă imensă de utilizări, ele putând fi încorporate direct în telefoane, laptopuri sau alte dispozitive cu baterii, şi să le încarce pe acestea de la orice sursă de lumina. O altă utilizare ar fi transformarea ferestrelor în generatoare de electricitate, dar aceste ferestre ar fi ori colorate, ori semi-opace.

Compania s-a grăbit să anunţe că aceste dispozitive ar putea elimina bateriile din dispozitivele noastre, dar această afirmaţie e greu de susţinut cu argumente.

Imaginaţi-vă de exemplu că aveţi un telefon care are asemenea celule fotovoltaice, dar nu are baterie. Acesta va funcţiona excelent cât timp este expus la Soare sau dacă becul din cameră este aprins, dar se va opri când îl veţi băga în buzunar sau veţi stinge lumina.

Firma israeliană a dezvoltat aceste celule cu ajutorul unui program finanţat de guvernele americane şi israeliene, prin intermediul căruia şase proiecte au primit o finanţare totală de cinci milioane de dolari.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!