Reacţie după închiderea site-ului 990.ro: Nu ne-a aparţinut niciodată

Data publicării:
tastatura calculator internet posibil hacker

 

„Site-ul 990.ro nu aparține și nu a aparținut niciodată companiei ROL ONLINE NETWORK S.A. sau oricărei alte companii din grupul ROL.ro.

Site-ul 990.ro a fost unul dintre cei 145.232 de clienți ai serviciului gratuit FASTUPLOAD.ro, care permite stocarea fișierelor, trasferul și vizualizarea acestora.

FASTUPLOAD.ro este cel mai mare site românesc de servicii de stocare și transfer de fișiere și funcționează în conformitate cu legislația românească în vigoare. Menționăm că răspunderea de orice tip referitoare la conținutul fișierelor stocate, transferate sau vizualizate de către clienții site-ului FASTUPLOAD.ro, aparține acestora”, precizează reprezentanţii ROL.ro.

Cei care accesează în prezent site-ul 990.ro sunt întâmpinaţi de o pagină cu următorul mesaj: “Acest nume de domeniu este sechestrat în conformitate cu dispoziţiile articolului 249 din Codul de Procedură Penală. Prezentul nume de domeniu fiind parte a unei cauze penale”.

990.ro difuza online filme şi seriale subtitrate şi este al doilea site de acest tip închis de autorităţile din România. În 2015, autorităţile din România au mai închis serialepenet.ro, un alt site de filme şi seriale. În urmă cu câţiva ani, PRO TV a făcut o sesizare la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) referitor la 42 de site-uri care difuzează filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis.

Legea prevede următoarele: Ordonanţa de urgență nr. 123 din 01/09/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe: Art. 1398. Constituie infracţiune şi se pedepseste cu închisoare de la 1 an la 4 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 40.000 lei punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin Internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri