ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Valeriu Turcan: Cred că dl. Tăriceanu este supraestimat în sondaje. Cred că pe locul 3 marea șansă o are Monica Macovei

Data publicării:
valeriu turcan 24 intr-o ora

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Valeriu Turcan consideră că în această campanie electorală nu au existat evoluții spectaculoase în privința candidaților.

 „Pe fondul scandalurilor de corupție care au implicat foști lideri importanți ai PSD, există o scădere în cazul lui Victor Ponta și cred că atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis se află în banda de 30 la sută, evident, cu dl Victor Ponta în partea superioară. Cred că dl. Klaus Iohannis are o șansă importantă. Ceilalți candidați nu au nicio șansă, diferențele sunt mult prea mari între primii doi și celelalte variante”, a afirmat Valeriu Turcan la Digi24.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Cred că pe locul 3 marea șansă o are Monica Macovei, într-o competiție cu Elena Udrea. Cred că dl Călin Popescu Tăriceanu, din punctul meu de vedere, este mult supraestimat și nici nu văd o mobilizare foarte mare dincolo de câteva zone urbane importante”, a menționat consultantul politic.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El spune că personalitatea candidatului este foarte importantă. Competența, în cazul președintelui României, înseamnă în esență să stăpânească marile dosare de teme relevante pentru opinia publică – educație, sănătate, economie, politică externă.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Valeriu Turcan a făcut o evaluare a primilor doi candidați: „Joacă un rol foarte important și bagajul negativ al fiecăruia dintre candidați. Evident că acest lucru l-ar dezavantaja pe dl Ponta, este de doi ani și jumătate la Palatul Victoria, oamenii se întreabă, au fost așteptări foarte ridicate când a fost victoria USL-ului. Cel mai mare avantaj al lui este că și-a atras de partea lui circa 350 de primari care au migrat în această perioadă grație ordonanței pe care a dat-o”, consideră Valeriu Turcan.

„Dl Iohannis este un candidat nou, este asociat cu lucrul bine făcut, sașii în Ardeal au această reputație, ei n-au fost negustori, ei au fost meseriași. Cred că Ardealul va merge masiv cu Klaus Iohannis”, spune fostul consilier prezidențial.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El consideră că este greu de estimat ce efecte au avut asupra electoratului scandalurile recente, care au și implicat sume mari de bani publici.

În ceea ce privește dezbaterile, Valeriu Turcan consideră că ar fi relevante în al doilea tur de scrutin. „Nimeni nu vrea să vadă zece candidați la aceeași masă care toți, împreună, vor face 1 la sută. Tensiunea și emoția vor crește după primul tur. Niciunul dintre candidați nu va putea evita o dezbatere față în față. Dacă Victor Ponta o va evita, acest lucru va lucra în defavoarea lui. Eu îmi doresc să fie cel puțin două dezbateri, din care oamenii să-și poată face o părere despre viziunea fiecăruia”, spune Valeriu Turcan.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El a subliniat că este o bătălie foarte importantă de dus și pentru cei 22% care nu s-au hotărât cu cine vor vota. Câteva milioane de voturi vor răsturna rezultatul oricăreia dintre direcții. Acești oameni își vor definitiva opțiunea de vot după ce vor vedea aceste dezbateri, a subliniat consultantul politic. Pe de altă parte, el avertizează că s-ar putea să existe și un fenomen prin care mai mulți oameni să fie tentați să stea acasă.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri