György Frunda spune că Iohannis rămâne președinte, dacă este ales, chiar și cu o decizie de incompatibilitate

Data publicării:
IOHANNIS DIGI24 - 1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.Din punct de vedere juridic, cred că decizia Curții este înțeleaptă. A renunțat la presiunile politice și și-a păstrat termenul de judecată. Un element care n-a fost adus în discuție și e foarte important e faptul că la Curtea Constituțională, pe 4 noiembrie, se va judeca constituționalitatea articolului pe baza căruia Agenția Națională de Integritate a stabilit incompatibilitatea domnului Iohannis. E normal deci ca Înalta Curte și toate celelalte instanțe să amâne, știind că există acest termen de judecată, judecarea cauzelor pentru după 4 noiembrie”, a spus György Frunda, la Jurnalul de seară.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Tot din punct de vedere juridic, indiferent ce stabilește Curtea, după părerea mea, dacă domnul Iohannis ar fi ales, decizia potrivit căruia este incompatibil n-are niciun efect juridic asupra alegerii lui, pentru că potrivit legii dânsul nu poate să fie în funcția în care l-a stabilit incompatibilitatea sau o funcție similară. Evident că funcția de președinte a României nu este nici aceeași, nici similară cu cea de primar a unui municipiu din România”, a susținut consilierul premierului Victor Ponta.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Este adevărat că președintele Republicii susține unul dintre candidați și încearcă să elimine pe cel de pe locul doi, pentru a avea pe doamna Udrea în finală. Nu se poate. Nu poate să-l scoată pe domnul Iohannis. Toate aceste exerciții, speculații, sunt pur teoretice, pentru că absolut toate sondajele arată o adevărată prăpastie în domnul Ponta și toți ceilalți contracandidați. Date fiind aceste lucruri și eu cred că premierul, candidatul la Președinție Victor Ponta, nu are nevoie de asemenea intervenții”, a subliniat György Frunda.

Pe de altă parte, György Frunda a evidențiat că „avem două articole de lege care se bat cap în cap”.

Este vorba de articolul care este atacat la Curtea Constituțională și stabiliește incompatibilitățile și este vorba despre articolul din Legea administrației publice locale, care obligă primarii și instituția primăriei să aibă un reprezentant în aceste consilii de administrație ale apelor, piețelor și așa mai departe. Această contradicție trebuia de mult rezolvată, iar acum după alegeri legea ANI trebuie discutată, calm, relaxat și trebuie aduse niște soluții care să permită aplicarea unitară a legii”, a menționat consilierul premierului.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Astăzi, ÎCCJ a decis că nu va judeca mai devreme acest caz. Aşadar, respinge urgentarea cerută de Agenţia Naţională de Integritate şi menţine termenul pe care l-a dat îniţial şi care e la două zile după turul doi al prezidenţialelor. Mai exact, pe 18 noiembrie. Atunci, Înalta Curte va spune dacă acceptă sau nu recursul ANI, care a pierdut la o instanţă inferioră procesul cu Klaus Iohannis.

Citiți și:
Victor Ponta: Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil 
ACL solicită CSM sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la declarațiile lui Victor Ponta și Traian Băsescu

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014! 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri