Klaus Iohannis, despre unirea României cu Republica Moldova și relațiile cu Rusia

Data publicării:
COSMIN HURE KLAUS

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Între România și Republica Moldova există o relația unică în Europa, a declarat Klaus Iohannis la Digi24. „Nu există altă situație unde două state au limbă comună, istorie comună, aspirație comună. Această relație specială trebuie cultivată și amplificată mai ales de noi, fiindcă suntem țara mai mare, membră în UE, și ei vor în UE și avem obligația istorică să-i sprijinim cu tot ce putem”, a spus prezidențiabilul ACL.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis recomandă consilierea oficialilor din Republica Moldova în privința procedurii de accedere în UE. „Trebuie să facem asta indiferent cine va fi la Guvern sau Parlament”, spune liderul liberal.

„Obiectivul nr.1, acum, e integrarea Republicii Moldova. Noi avem mult mai multe obligații față de Basarabia. Unii politicieni – și de le noi, si de la ei – spun că totuși integrarea europeană și dezideratul de unire cu țara sunt în contradicție. Eu spun că nu sunt”, a punctat Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El crede că soluția unei eventuale uniri trebuie să vină în etape. „Acum trebuie să facem orice e posibil să ajutăm Republica Moldova în Europa să ne regăsim într-o Europă comună. Dacă facem lucrurile bine, pe parcursul anilor vom strânge relațiile. Atunci se creează condițiile pentru următorul pas. Ordinea nu poate fi inversată”, atrage atenția prezidențiabilul ACL.

Relația cu Rusia

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Întrebat dacă, în cazul în care ar deveni președinte, va face prima vizită externă în Rusia, pentru că n-ar avea nevoie de traducător (Vladimir Putin cunoaște foarte bine germana – n.r.) Klaus Iohannis râs și a spus: „Acolo sigur nu. Poate la Bruxelles, acolo și-acolo vorbesc fără traducător. Sau în multe alte capitale unde și-acolo mi-aș permite să vorbesc fără traducător”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Întrebat dacă relațiile cu Rusia nu trebuie și ele umplute cu „substanță funcțională”, candidatul ACL a răspuns: „Nu acuma. Aici avem o excepție. În general, e foarte bine ca o țară să aibă o politică externă bine profilată care ține cont de interesul național, de interesul populației, dar aici avem o situație foarte specială. Avem un conflict în imediata apropiere a noastră. Situația cu Risia nu poate fi nicidecum ameliorată sau rezolvată de noi. Suntem prea mici”, a spus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „S-au emis prea multe opinii pe această temă. Președintele a avut una, premierul alta. Și-atunci, această relație cu Rusia acum poate fi rezolvată numai și numai împreuna cu partenerii noștri, numai împreună cu UE si SUA, numai împreună cu NATO, hotărâm împreună cu partenerii, așa incat toata lumea, în special Rusia, să revină în zona în care se respectă tratatele naționale”, a explicat Klaus Iohannis. „Aici chiar e cazul să nu ne aventurăm într-o zonă pe care n-o controlăm, n-o stăpânim, nu avem suficiente cunoștințe și nu avem suficienți specialiști”, spune Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Suntem într-o situație în care nu decidem noi evoluția din regiune”, spune Iohannis. „Din eroare, am trăit cu impresia că așa cum au fost ultimii 25 de ani de liniste și pace plus/minus o criza economică, am crezut noi că am rezolvat problemele care țineau de forța armată, de intervenții inamice, de corupție militară. Nu le-am rezolvat, ne-au demonstrat vecinii noștri ruși că parca nu mai acceptă acest situație democratică construită în Europa”, a mai spus Iohannis. El consideră că este nevoie de elaborarea unei noi strategii de apărare națională care să țină seama de noile realități și care să pregătească țara pentru orice, inclusiv pentru un conflict armat.  

Întreaga emisiune o puteți urmări AICI

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri