Dl. Ștefănescu, persoană fizică autorizată

Data publicării:
pfa

Persoana fizică autorizată dl. Ştefănescu are un venit brut lunar de 3.000 de lei. De când s-a introdus CAS pentru PFA, rămâne cu puţin peste 2.100 de lei. Adică 29% din câştig se duce la stat.

Dl. Ştefănescu a aflat că, dacă ar avea microîntreprindere, ar plăti mai puţin. Fără a avea salariaţi, va avea de dat la Fisc doar 8% din venit, prin impozitul pe micro şi cel pe dividende. Astfel, ar rămâne cu peste 2.700 de lei.

Înfiinţarea microîntreprinderii îl va costa. Timp şi bani. Trebuie să aleagă un nume, obiectul activităţii, forma juridică a firmei, sediul social. Capitalul social minim este 200 de lei.

Firma va avea nevoie şi de un administrator, cu care va merge la notar pentru a da specimen de semnătură. O cheltuială de încă 50 de lei.

Cu tot dosarul va merge apoi Registrul Comerţului, pentru înregistrare. Ulterior, va face şi un drum la Fisc pentru depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri