RAPORT DE ȚARĂ. Dealurile din județul Arad s-au umplut, din nou, de podgorii

Data publicării:
2803arad 20vii-57368

Cu bani de la Uniunea Europeană dar cu inițiativă locală, dealurile din județul Arad s-au umplut din nou de vii. Dacă la vin și vie mai adaugi și puțin turism, atunci deja ai un brand. Unul care poate fi foarte util în contextul noii regiuni de vest.

„Am participat și noi la programul de reconversie, din suprafața totală pe care o avem noi, de 25 de hectare, am plantat până acuma 10 hectare și chiar în această primăvară vom planta încă șase”, spune Walter Szikler, oenolog, producător de vin.

Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Riesling, Pinot Noir, Merlot sau Burgund Mare. Toate aceste soiuri nobile de struguri, special create pentru vin, domină acum dealurile din apropierea Aradului. Programul de reconversie a debutat timid în 2006 cu modernizarea unui singur hectar de vie. A accelerat atât de puternic încât a fost suspendat temporar în 2012. Asta pentru că cererea ajunsese la 1.000 de hectare numai în acel an, iar banii destinați să fie absorbiți de viticultorii români au fost epuizați.

„Este un lucru excelent, este singura modalitate, de fapt, prin care se poate reface viticultura românească. Altfel, oamenii, proprietarii de terenuri nu ar fi avut bani să investească”, este de părere oenologul Balla Gheza, producător de vin.

Proprietarii de crame vor să promoveze oenoturismul

Cu modele luate din Europa de Vest, proprietarii de crame din podgoria Miniș - Măderat s-au apucat, în paralel cu producția de vin, să atragă turiști în ceea ce foarte rafinat ei numesc - oenoturism.

Balla Gheza și-a construit viața în jurul pasiunii sale pentru vinurile de calitate. Tot cu bani europeni, pe un fond Sapard de data aceasta, a construit în comuna Păuliș din Județul Arad o stație modernă de îmbuteliere și o mică pensiune.

În afară de vin, podgoria Miniș - Măderat mai are câteva locuri numai bune pentru turiștii dorinici de exeperiențe deosebite. Puțin mai la vest, la Ghioroc este un alt muzeu inedit - dedicat primului tren electric ce a circulat vreodată pe teritoriul României de astăzi. Numit popular Săgeata Verde pentru culoarea pe care a purtat-o în era comunistă, trenul împarte curtea muzeului cu mai multe tramvaie ce au circulat pe străzile Aradului pe parcursul secolului XX.

Entuziaști ai tramvaielor din peste 100 de țări din toată lumea au venit la Ghioroc ca să vadă Săgeata Verde restaurată în varianta ei din 1913. Muzeul Tramvaiului, în general, ar putea să aibă în schimb mult mai mulți vizitatori. Și asta dacă s-ar face promovarea așa cum trebuie. Ceea ce nu este cazul în momentul de față.

Balla Gheza: „Vinul este cel mai bun ambasador”

Cu un turism atractiv și un vin de calitate, oferta podgoriei Miniș - Măderat începe să devină tot mai greu de refuzat. Prin programul de reconversie au fost aduse în Arad peste 25 de milioane de euro, bani de care au beneficiat mai bine de 165 de cultivatori de viță de vie. Proiectele în turism pe bani europeni sunt mult mai la început în schimb promit enorm pentru anii care vor veni.

Vinul este cel mai bun ambasador. Este un ambasador mai bun decât orice diplomat, un ambasador mai bun decât orice ministru de Externe. Cu un pahar de vin bun dacă apari la o întâlnire chiar între politicieni, dupã ce s-a gustat vinul, primul lucru care se întreabă știți care este? De unde este vinul acesta?”, spune Balla Gheza.

În 2014 programul de reconversie a viilor va fi reluat pentru încă patru ani. Cu integrarea în noua regiune de vest, fondurile care vor veni vor putea ajunge mai repede la benficiari și astfel visele și nebunia unor entuziaști de astăzi, vor putea deveni realitate mai repede decât am crede.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

În aşteptarea regionalizării, vreme de 21 de săptămâni, campania Raport de ţară face radiografia României reale. În fiecare zi, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, din care, la final de săptămână, tragem linie şi adunăm împreună atuurile şi punctele slabe. Din Braşov, Sibiu, sau de oriunde în România, intraţi şi votaţi-vă judeţul preferat în secţiuneaRaport de ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri