RAPORT DE ȚARĂ. În București, democrația a început să funcționeze în clădirile simbol ale comunismului

Data publicării:
palatul parlamentului

Birocraţia şi centralizarea sunt metehne vechi. După Marea Unire din 1918, singura soluţie găsită de politicieni pentru a asimila România dodoloaţă, aşa cum a numit-o Lucian Blaga, a fost centralizarea puterii.

„În cazul României, Capitala concentrează aproape totul şi să ştiţi că sociologic este explicabil. Bucureştiul este singura noastră metropolă. Ori, o metropolă peste tot în lume are o mare forţă de atracţie. Atrage şi metale preţioase şi metale ieftine, dar atrage. Din punct de vedere al concentrării instituţionale vreau să spun că asta este o tradiţie la români. Din păcate, asta ne plasează pe noi în rândul ţărilor nedezvoltate ale lumii”, afirmă politologul Dumitru Borţun.

Tradiţia birocraţiei a fost perpetuată de regimul comunist. Concentrarea puterii într-un singur loc a fost obsesia lui Nicolae Ceauşescu, iar visul lui de a comasa instituţiile s-a transformat într-un coşmar numit Casa Poporului.

„Grandomania a fost motorul care a construit clădirea aceea, o construcţie ostilă oamenilor, ea a înlocuit un cartier extrem de uman. Oamenii, care în viziunea lui Ceauşescu urmau să-l aclame din piaţa care astăzi se numeşte Piaţa Constituţiei, erau văzuţi ca nişte furnici. Spaţiul acesta în care se desfăşoară lucrurile acum este un spaţiu extrem de neprietenos. Oamenii se rătăcesc pe culoarele acelea imense”, spune sociologul Mircea Kivu.

Emblemă a dictaturii, Casa Poporului şi-a schimbat brusc destinul după revoluţie. Casa s-a transformat în Palatul Parlamentului, iar clădirea înălţată pe megalomanie şi pe aroganţă este locul unde aleşii fac legile.

Şi nu este singura clădire-simbol al comunismului transformată după revoluţie într-un templu al democraţiei. Comitetul Central al PCR este locul unde Nicolae Ceauşescu şi-a concentrat puterea, locul ce i-a adus căderea. Poate ironic, dar după revoluţie aici a fost un alt centru al puterii şi anume Senatul României.

Iar dacă politicienii au ales să-şi exercite puterea în clădiri care încă mai păstreaza aerul comunist, românii au ales să respire aerul libertăţii şi să se exprime în altă parte.

Piaţa Universităţii este un alt spaţiu unde s-a făcut politică. Este locul unde am învins comunismul şi este locul unde ne-am câştigat libertatea.

Piaţa Universităţii, numită şi prima zonă liberă de neocomunism, s-a transformat treptat într-o agora pentru bucureşteni. Fiecare piatră este încărcată cu nişte amintiri, unele dureroase. În Piaţa Universităţii s-au dus cetăţenii ori de câte ori au vrut să protesteze, uneori şi când au vrut să se bucure. Este un loc special, încărcat cu o simbolistică ce trebuie păstrată.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri