Decizie în premieră în lupta şoferilor cu autorităţile care nu repară drumurile proaste

Data publicării:
femeie drum

„Mai ales în perioadele ploioase, vin torenți, se și vede că a plouat, uitați cum curg torenți, e absolut impracticabil pentru o mașină normală, de oraș”, spune femeia.

Simona Niculescu a locuit 30 de ani în Franţa. S-a întors acasă, în satul Băiculeşti, unde a construit o casă. Nu s-a gândit însă că drumul de acces va fi o problemă.

Când am rămas sinistrată, anul trecut, în decembrie, șeful ISU Băiculești, în glumă, mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4x4”, povestește Simona Niculescu.

Femeia a urmat sfatul şi a apelat la instanţă, unde a avut câştig de cauză. Judecătoria Curtea de Argeş a decis că Primăria trebuie să asfalteze drumul, dar şi să-i plătească femeii 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren. Vehiculul ar trebui să o ajute pe femeie să parcurgă cei doi kilometri de la şoseaua asfaltată şi până la casa ei.

Cum să îi dau eu acelei doamne 80 de euro pe zi sau chiar un euro, când eu am familii cu grad mare de sărăcie, cu cinci sau şase copii, care nu primesc niciun leu de la stat”, spune primarul comunei Băiculești, Nicolae Dragnea.

Localnicii din Băiculeşti au primit cu bucurie decizia instanţei.

„Dar ar trebui să plătească Primaria, nu din fondurile oamenilor, ci din salariile celor care au hotărât să nu se facă, fiindcă puteau să facă drumul, dar nu au vrut, s-a încăpățânat primarul”, spune un localnic.

Reporter: Drumul cum este?

Localnic: Rău na…ce mai…

Reporter: Se poate urca pe el cu mașina mica?

Locanic: Se poate, dar dacă o rupi cine îți mai dă banii pe ea …

Decizia judecătorilor privind plata celor 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren, poate fi atacată cu apel. În schimb, hotărârea prin care Primăria e obligată să asfalteze drumul a rămas definitivă. Pentru că edilul nu a pus-o în aplicare, instituţia ar trebui să plătească penalizări în valoare de 100 de lei pe zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri