Giratoriul suspendat de la ieşirea de nord a oraşului Ploieşti, construcţie unică în ţară, mai are de aşteptat până să fie gata, deşi termenul de finalizare era la sfârşitul acestui an. Impunătoarea construcţie, care costă 18 milioane de euro, este soluţia pentru fluidizarea traficului pe două şosele intens circulate: Drumul Naţional 1 B, spre Buzău, şi Drumul Judeţean 102, spre Slănic Prahova.

Embed:

La intersecţia a două dintre drumurile care duc spre munte se formează zilnic ambuteiaje din cauză că pe acolo circulă şi maşini de mare tonaj. Autorităţile judeţene au început în 2013 o construcţie unică în ţară: un pod suspendat la o înălţime de nouă metri şi un inel giratoriu de aproape 300 de metri.

E trecerea dificilă, mereu accidente, şi din stânga, şi din dreapta. Era necesar”, spune un șofer.

„Necesar nu era, era suficient un sens giratoriu normal”, este de părere un altul.

„Este o chestie aşa, teribilistă, făcută de dragul de a face şi care costă cam de patru ori mai mult decât dacă se făcea o pasarelă normală pe patru benzi”, arată un al treilea.

Construcţia trebuia să fie gata în vara care a trecut. Muncitorii sunt încă pe şantier, dar autorităţile se laudă că proiectul este realizat în proporţie de 93%.

Proiectul trebuia finalizat în 24 de luni de la data semnării contractului, adică 7 august 2013, iar durata lucrului efectiv nu trebuia să depăşească 18 luni. Cu toate astea, perioada alocată pentru construirea giratoriului din Ploieşti nu a fost suficientă pentru muncitori, astfel că, cel mai probabil, termenul finalizării va fi împins până în luna mai a anului următor.

Au fost ceva probleme de forţă de muncă, s-au rezolvat pe parcursul anului 2015”, justifică Florin Constantinescu - şef de şantier.

„Constructorul este format din două firme. Au avut probleme financiare, atât ei, cât şi asociaţii. După care, un alt motiv sunt anumite inadvertenţe între proiect şi situaţia reală de pe teren”, explică și Ion Iordăchescu - director executiv al Direcţiei Tehnic, CJ Prahova.

Giratoriul suspendat costă aproape 18 milioane de euro, în cea mai mare parte bani europeni.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!