ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație

Data publicării:
petromidia ziua sursa rompetrol com 10 08 2015

Sunt 15 ani de când statul a privatizat, pe bani puțini, singura rafinărie a României de la Marea Neagră și tot atâția de când a convenit cu noii proprietari că i se va plăti o datorie de peste 600 de milioane de dolari.

Dinu Patriciu: N-a fost deloc imorală, a fost o operaţiune comercială.

Petromidia l-a urcat pe Dinu Patriciu în topul miliardarilor, a trecut apoi în portofoliul companiei de stat kazahe, KazMunayGas, dar la bugetul de stat, în contul datoriei istorice nu au ajuns decât 70 de milioane de dolari.

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International: Astăzi, nu avem niciun fel de datorie faţă de statul român.

Așa s-au făcut, în România, legile: cu guverne care au favorizat companii private în detrimentul statului și parlamentari care cer comisii de anchetă după ce ei înşişi au votat derogări care au evaporat datoriile.

Constantin Niţă, fost ministru al Energiei: Nu. Deci se face o mare confuzie.

Zece guverne au stat la masă, în ultimii 15 ani, cu Rompetrol. Unele au pierdut bani, altele timp.

Emil Boc, fost premier al României: Ce a ținut de noi, în Guvern, am făcut.

Guvernul Ponta pierde însă în prezent singura șansă de a mai obține integral cele 690 de milioane de dolari.

Ce personaje-cheie au stat în spatele acestei înțelegeri, care este sfătuitorul din umbră al premierului care a făcut-o posibilă, dar și ce mai speră să câștige Guvernul din restul acțiunilor la rafinărie scoase azi, din nou, la vânzare vedeți la Jurnalul de Seară, într-o nouă anchetă marca „România furată”. Azi, la ora 21.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri