C.T Popescu, despre scandalul de dopaj al lotului de kaiac-canoe: „Este demență sau sabotaj” 

Data publicării:
ctp-3

Cristian Tudor Popescu a precizat că folosirea acestei substanțe a fost motivul pentru care sportiva Maria Șarapova a fost suspendată din WTA.

Jurnalistul a declarat că această chestiune ar trebui cercetată penal.

„Eu nu văd alte interpretări decât demență sau sabotaj. Când e vorba de întreg lotul de kaiac-canoe, un sport în care România are de-a lungul decenilor niște rezultate extraordinare, este o forță în kaiac-canoe mondial, să compromiți în felul acesta o întreagă ramură sportivă mă face să rostesc un cuvânt ieșit din uz: cuvântul sabotaj. Nu e de imaginat aici că s-a folosit meldoniumului, după ce Maria Șarapova a făcut vedetă această substanță prin suspendarea din circuitul WTA acum câteva luni, este de neimaginat să continui să dai această substanță sportivilor până în momentul de față. După părerea mea nu mai este o chestiune care ține de antrenori, de preparatori, de sportivi este o chestiune care ține de penal, ar trebui o anchetă penală pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, depășește nivelul sportiv”, a spus Cristian Tudor Popescu.

De asemenea, jurnalistul a spus că cineva a dat sportivilor în mod sistemati această substanță.  

„Nu se poate vorbi decât despre demență sau sabotaj. Există niște persoane răspunzătoare pentru acest lucru, din moment ce sunt toți găsiți pozitiv. Înseamnă că această substanță a fost dată în mod organizat, sistematic. E limpede că e o acțiune a cuiva, a unor persoane care au distribuit această substanță tuturor sportivilor. Nu are sens, este ilogic scopul câștigării unor medalii, falsificării concursului în felul acesta asigurând un avantaj echipei noastre. Dacă toți au luat meldonium probabilitatea ca unul, doi sau trei dintre ei să fie depistați era de 100%. Arată a sabotaj nu a altceva. (...) Nu arată a încercare de dopaj ci mai degrabă o încercare reușită de sabotaj”, a spus Cristian Tudor Popescu. 

Toţi componenţii loturilor de kaiac canoe din România au fost depistaţi pozitiv cu meldonium, inlcusiv componenţii celor patru bărci calificate la Jocurile de la Rio.

 „În afara celor doi prinşi anterior, mai sunt alţi șapte sportivi calificaţi la Rio din lotul de kaiac canoe care au fost depistaţi pozitiv cu meldonium. Este o tragedie pentru sport şi o veste dezarmantă. Vom demara o anchetă, pentru că noi credem că sunt oameni din anturajul sportivilor care le furnizează acest medicament. Facem un apel public şi la federaţie şi la cluburi, pentru că majoritatea sunt de la Steaua şi Dinamo, cluburi de forţă din România să facă propriile investigaţii pentru a afla cine a permis aceste lucruri., a spus Ion Dobrescu, secretarul general al COSR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri