Echipele cele mai mari din Anglia nu mai sunt interesate de participarea în UEFA Champions League. Şefii cluburilor Manchester United, Chelsea, Arsenal, Manchester City şi Liverpool s-au întâlnit, marţi seară, la Londra pentru a discuta despre o eventuală ieşire din Ligă şi despre înfiinţarea unei noi competiţii, o SuperLigă a Europei din care să facă parte cele mai importante cluburi de pe continent, informează Digi Sport

Directorii celor cinci cluburi s-au întâlnit, alături de miliardarul american Stephen Ross, pentru a încerca să schiţeze proiectul unei competiţii în care marile forţe ale Angliei şi ale Europei ar avea un loc asigurat indiferent de poziţiile din clasament, dezvăluie The Sun. 


Ideea îi aparţine lui Ross, patronul echipei de fotbal american Miami Dolphins, dar nu este una nouă. Şi şefii lui AC Milan au discutat cu preşedintele primei ligi din Germania, Christian Seiffert, în urmă cu aproximativ o lună, pe marginea acestui subiect.

Jurnaliştii englezi susţin că atunci când proiectul SuperLigii Europei va fi pus în aplicare,atractivitatea Premier League ar scădea drastic dat fiind faptul că, indiferent cine câştigă campionatul, United, City, Chelsea, Liverpool şi Arsenal ar avea un loc asigurat la „masa bogaţilor”. 

Stephen Ross are o avere de peste trei miliarde de lire sterline şi este omul din spatele International Champions Cup, un turneu amical la care au fost invitate cele mai puternice echipe din Europa şi America de Nord, care a fost transmis în exclusivitate de Digi Sport

Potrivit The Sun, momentul oportun pentru lansarea noii competiţii va fi în 2018, atunci când drepturile TV pentru UEFA Champions League se vor renegocia. Cluburile puternice ale Europei ar putea folosi acest pretext pentru a boicota Champions League şi pentru a lansa SuperLiga.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!