Simona Halep s-a calificat în finala de la Madrid

Data publicării:
meci halep madrid

 

Primele trei game-uri ale partidei dintre Simona Halep, numărul 7 mondial, şi Samantha Stosur, numărul 23 mondial, nu i-au pregătit pe cei care au urmărit meciul penru ceea ce a urmat. Stosur a avut serviciul de debut. Halep a părut nervoasă şi a lovit cu racheta de teren în game-ul al treilea. Fiecare jucătoare şi-a câştigat serviciul şi scorul era 2-1 pentru australiancă. A urmat dezlănţuirea româncei care a câştigat următoarele 11 game-uri consecutiv şi a închis meciul cu 6-2, 6-0.

„Mă bucur foarte mult că am ajuns până în finală. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru susţinere. Acest turneu este foarte special pentru mine, sper să câştig şi finala”, a spus Simona Halep la câteva minute după încheierea partidei.

Simona Halep şi Samantha Stosur s-a întâlnit până acum de 7 ori. Scorul general este 4-3 în favoarea româncei care a câştigat ultimele patru dispute consecutive.

În finala de la Madrid, Simona Halep o întâlneşte pe slovaca Dominika Cibulkova, cea care a eliminat-o, în sferturile de finală, pe Sorana Cîrstea. Pentru calificarea în finală, Simona şi-a asigurat un cec în valoare de 515.416 de dolari şi 650 de puncte WTA.

Simona Halep a jucat finala turneului de la Madrid şi în 2014, însă atunci a pierdut în faţa Mariei Şarapova.

Anul acesta, finala de la Madrid constituie cea mai bună performanţă a sa, după semifinalele de la Sydney şi sferturile de finală de la Indian Wells şi Miami.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri