Gimnastele, chemate înapoi la Deva

Data publicării:
gimnaste la deva

Specialiștii spun că în cele 3 decenii în care s-a antrenat în sala olimpică de la Deva, lotul de gimnastică a adus zeci de medalii de la olimpiade, iar condițiile de antrenament oferite aici sunt net superioare celor de la Izvorani sau București.  

Așa arată sala în care, până în urmă cu 6 ani, se antrena și lotul de senioare al României. Acum, aparatele sunt folosite doar de cele 17 gimnaste din lotul de junioare care se pregătesc pentru Campionatul European ce va avea loc la Berna la finele lunii mai. Sala e considerată de mulţi specialişti drept cea mai bună din ţară.

„Eu mă număr printre cei care consideră că cele mai bune condiții de pregătire pentru gimnastica feminină sunt aici, la Deva. Personal, consider în continuare că locul cel mai bun de pregătire a gimnastelor este aici, la Deva”, spune Nicolae Forminte, coordonatorul lotului de junioare.

„Pe lângă sală sigur că există o mulțime de alte facilități, pe undeva unice în România, în sensul că în imediata vecinătate este și școala, așa cum se știe, sunt spațiile de cazare, spațiile de servire a mesei”, adaugă și Adrian Liga, director Colegiului Național Sportiv „Cetate” Deva.

Timp de trei decenii, la Deva s-au antrenat cele mai bune gimnaste din țară. De la Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo sau Lavinia Miloșovici până la Andreea Răducan, Maria Olaru sau Sandra Izbașa.

„Aleea gimnastelor este amplasată chiar lângă sala olimpică de antrenament. Sunt aici busturile a 11 gimnaste și 4 antrenori care de-a lungul anilor au scris istoria acestui sport” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

În 2010, lotul de senioare a fost mutat la Izvorani și apoi la București. După zeci de ani de performanţe şi peste 50 de medalii olimpice, gimnastele n-au mai prins în acest an trenul care să le ducă la Olimpiada de la Rio.

„Istoria ne-a învățat că, de câte ori lotul de la Deva a mers către București, lucrurile nu au mers așa cum s-ar fi dorit. Mă gândesc că prima dată a plecat Nadia de aici la București, a doua oară când s-a dus lotul de la Deva la București, înainte de Atena, de fiecare dată au fost probleme ulterioare”, continuă Nicolae Forminte.

După eșecul calificării la Rio, autoritățile locale din Deva au reacționat imediat. O scrisoare deschisă a fost trimisă către Comitetul Olimpic Român, Federația Română de Gimnastică și Ministerul Sporturilor.

„Eu cred că e o normalitate să aducem lotul înapoi la Deva. Sunt antrenori care doresc să vină și să rămână la Deva, sunt fete care sunt la lot și care nu își doreau să plece la Izvorani. Dacă lotul ar veni la Deva, într-un an, doi de zile s-ar vedea rezultatele”, este de părere și Petru Mărginean, primarul Devei.

Modelul centralizat de antrenament pentru lotul olimpic de gimnastică feminină a început cu centrul de la Onești, deschis în 1967. 10 ani mai târziu, gimnastele făceau primele pregătiri în sala din Deva. De aici au fost mutate la Izvorani, în iunie 2010, odată cu revenirea la lot a antrenorilor Octavian Belu și Mariana Bitang.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri