Real Madrid a câştigat pentru al 11-lea an consecutiv titlul de clubul cu cele mai mari încasări. La 577 de milioane de euro s-au ridicat în sezonul 2014-2015 încasările clubului din capitala Spaniei, arată clasamentul celor de la Deloitte, cu aproape 20 de milioane de euro mai mult decât marele rival, FC Barcelona. Manchester United a fost pe locul 3 cu încasări de 519 milioane de euro. Dar, anul acesta, clubul englez va urca cel mai probabil pe primul loc, estimează Deloitte.

Embed:

În fotbal, jocul banilor nu se joacă pe teren. În ciuda locului 5 pe care îl ocupă în campionatul Angliei, Manchester United estimează că până la finalul sezonului 2015-2016 va avea încasări de aproximativ 700 de milioane de euro, cu 120 de milioane de euro decât a încasat Real Madrid anul trecut.

United a reuşit să revină în Liga Campionilor în acest sezon, ceea ce îi va aduce foarte mulţi bani la finalul sezonului. Însă chiar şi când a lipsit din cea mai importantă competiţie europeană, Manchester United a avut încasări uriaşe datorită contractelor uriaşe de sponsorizare cu Adidas sau Chevrolet, dar şi datorită armatei de fani. 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!