Simona Halep s-a distrat alături de copii în aşteptarea primului meci din 2016. În turul secund de la Sydney, turneu transmis în direct, de mâine, pe Digi Sport, numărul doi mondial va avea o adversară din Franţa.

Embed:

 

Simona Halep va debuta în direct la Digi Sport în noul an. După ce a renunţat să joace la Birsbane, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, numărul doi mondial aşteaptă să afle numele primei adversare de la Sydney. Principală favorită, Halep va intra în competiţie în turul al doilea, acolo unde va evolua în faţa învingătoarei duelului sută la sută franţuzesc dintre Kristina Mladenovic şi Caroline Garcia. Contra lui Mladenovic, românca a câştigat un meci din trei, în timp ce pe Garcia nu a întâlnit-o până acum în circuit.

Până la partida de debut din 2016, Halep s-a distrat alături de copii la Sydney. A ajutat la construirea unui turn din cutii de carton şi bandă adezivă.

Simona Halep: „Este impresionant, este prima dată când fac aşa ceva. Mi-a făcut plăcere să îi văd pe copii, sunt fericiţi aici şi se bucură de timpul petrecut la construirea acestui turn. Anul trecut am fost bolnavă, dar sper ca în acest an să joc la potenţial maxim. 0:42 Am o accidentare uşoară, la tendonul lui Ahile, dar mă simt mai bine. De când am venit aici, la Sydney, m-am antrenat mult şi am făcut şi câteva cumpărături”.

La precedenta participare la Sydney, Halep a fost eliminată în primul tur de Madison Keys, în 2014.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!